De vineri și până azi au fost primite 12 apeluri prin intermediul SNUAU 112, prin care era semnalată prezența unor urși în localitățile Băile Tușnad, Borsec și Toplița.

    Patru apeluri au fost înregistrate vineri, 9 iulie, începând cu ora 21:06, trei din stațiunea Băile Tușnad și unul din Borsec. La apelurile din Băile Tușnad a intervenit un echipaj de jandarmerie, iar la Borsec, un echipaj de ordine publică format din jandarm și polițist. Dacă la Băile Tușnad a fost nevoie ca urșii să fie îndepărtați în afara localității, la Borsec, ursul nu a fost găsit.
    Sâmbătă, 10 iulie, au fost înregistrate un număr de șapte apeluri, patru din Băile Tușnad și trei din municipiul Toplița.
    Primul apel a fost făcut la ora 00:01, fiind semnalată o ursoaică cu pui pe peronul gării din stațiune, aceasta fiind îndepărtată înspre pădure. Noaptea s-a încheiat cu un apel făcut de către un domn, prin care se semnala prezența unei ursoaice cu pui în bucătăria unui hotel din Băile Tușnad. Un echipaj de ordine publică, format din polițist și jandarm a reușit scoaterea acesteia din interiorul clădirii și îndepărtarea înspre pădure, în afara zonelor locuite.
    Au urmat trei apeluri într-un timp foarte scurt, făcute din Toplița, începând cu ora 13:00, fiind observat un urs care se deplasa prin curțile caselor, inclusiv prin râul Mureș. La fața locului au fost trimise atât echipaje de jandarmerie, cât și echipaje de poliție, ursul într-un final părăsind zona unde fusese semnalat. 
Ziua de sâmbătă a fost încheiată de două apeluri făcute din Băile Tușnad, la o distanță de două ore, în ambele cazuri jandarmii îndepărtând urșii înspre pădure.
    Duminică, 11 iulie, ora 20:44, am înregistrat ultimul apel, un bărbat semnalând prezența unui urs în apropierea unui hotel din Băile Tușnad. Ursul se afla în apropierea unui tomberon și se hrănea cu resturi alimentare. Echipajul de jandarmerie a îndepărtat ursul înspre pădure.
    În toate cazurile, patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent și au fost anunțate autoritățile cu atribuții în acest domeniu, alături de care colaborăm, nefiind înregistrate alte evenimente.
    Le reamintim oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situații, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere și să nu se apropie de urși pentru a-i filma sau fotografia.

Articolul precedentVIDEO Italia este noua campioană a Europei!
Articolul următorCOD GALBEN de instabilitate atmosferică, pentru mai multe zone din țară