23 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii militari harghiteni, în ultimele două zile, la nivel județean, iar 25 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.

Majoritatea solicitărilor primite de salvatori au fost pentru acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate, în cazul a 23 de afecțiuni medicale și două traumatisme, asistate de echipajele de paramedici SMURD.

Totodată, echipajele de pompieri militari harghiteni au fost solicitate să intervină la 2 misiuni de stingere a incendiilor, precum și la o misiune de asistenţă şi transport persoană supraponderală, la solicitarea unui echipaj SAJ, în municipiul Miercurea Ciuc.

Ieri, 15 septembrie a.c., în jurul prânzului, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Bălan a intervenit la o ardere necontrolată de deșeuri menajere, depozitate într-un apartament de la parterul unui bloc nelocuit, din orașul Bălan. Incendiul a fost stins în scurt timp, fiind limitat pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.

O altă misiune de stingere a avut loc ieri după-amiază, pe DE 578, Izvoru Mureșului, unde un autoturism a fost cuprins de flăcări. Până la sosirea echipajului de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni, șoferul autovehiculului s-a autoevacuat, înainte ca flăcările să se propage în interiorul mașinii. În momentul sosirii salvatorilor, mijlocul de transport ardea generalizat, însă datorită intervenției prompte a salvatorilor, flăcările au fost stinse în mai puțin de o oră, fără a fi înregistrate victime.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric produs de un conductor, cablu electric defect.

De asemenea, pentru avertizarea populației din orașul Borsec, seara trecută, la ora 20:32, a fost transmis un mesaj prin sistemul RO-ALERT, privind prezența unui urs.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Oltul” al județului Harghita rămâne mobilizat pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Sursa: Realitatea de Harghita

Articolul precedentElevii din Corbu au primit tablete conectate la internet!
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 69. Atenție, se deschid ușile!