În perioada 24-26 iulie, la nivel județean, pompierii militari harghiteni au gestionat 32 de intervenții în diverse situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală de urgență, echipajele SMURD acționând pentru acordarea primului ajutor unui număr de trei copii și 25 de persoane adulte aflate în dificultate, în cazul unui accident rutier, produs pe DE 578, 11 diverse afecțiuni medicale și 16 traumatisme.

Totodată, salvatorii harghiteni au intervenit și în alte 4 intervenții, în sprijinul comunităților, la un accident rutier, cu victimă încarcerată, un caz de deblocare persoană, o misiune de căutare-salvare persoane rătăcite într-o zonă împădurită și la o misiune de asanare muniție rămasă neexplodată.

Întrucât a fost semnalată prezența urșilor în proximitatea comunităților, inspectoratul județean pentru situații de urgență a transmis, în ultimele 3 zile, 3 mesaje de avertizare a populației din comuna Leliceni (sat Fitod), comuna Săcel (sat Vidacut) și comuna Voșlăbeni (sat Izvoru Mureșului), prin intermediul sistemului RO-ALERT.

Astfel, vineri, 24 iulie a.c., în jurul orei 11:00, dispeceratul integrat ISU-SAJ a fost anunțat despre faptul că pe drumul comunal ce duce la releul din comuna Sărmaș, într-o zonă greu accesibilă, denumită Teasc, se află un autovehicul de teren răsturnat, cu o persoană încarcerată, posibil decedată în interior.

La fața locului s-au deplasat, imediat, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, care au constatat că victima, un bărbat de 41 de ani, din Lăzarea, era decedată.

Tot vineri, echipajul de descarcerare și echipajul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc au intervenit în cazul unui bărbat, de 73 de ani, blocat în propriul apartament, situat pe strada Miko, în municipiul Miercurea Ciuc. S-a acționat, cu ajutorul accesoriilor din dotare, pentru deblocarea uşii de acces în locuință; proprietarul nu a necesitat îngrijiri medicale.

Sâmbătă noaptea, 25 iulie a.c., un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni, în cooperare cu un echipaj Salvamont Gheorgheni, au intervenit pentru căutarea-salvarea unui grup de 4 persoane rătăcite în pădurea din zona Țengheler, comuna Ditrău, misiunea finalizându-se cu succes duminică dimineața, în jurul orei 04:00.

Tot sâmbătă noaptea, în jurul orei 23:30, pe timpul deplasării la o altă misiune, echipajul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni a acționat pentru acordarea primului ajutor calificat victimei unui accident rutier, observat la timp, produs pe DE 578, în satul Valea Strâmbă. Pacientul, în vârstă de 28 de ani, găsit inconștient, a fost predat staționar unui echipaj SAJ, paramedicii SMURD continuându-și drumul inițial.

Ieri, 26 iulie a.c., echipajul pirotehnic din cadrul ISU Harghita a fost solicitat să intervină, de un detectorist autorizat din municipiul Miercurea Ciuc, care a descoperit mai multe elemente de muniție, între localitățile Frumoasa și Lunca de Sus. În urma cercetării și detectării zonei, pirotehniștii au identificat și ridicat un număr total de 5 bombe de aruncător cal. 82 mm, 7 stabilizatoare de bombă de aruncător cal. 82 mm și 22 tuburi de cartușe cal. 7,62 mm, datând, cel mai probabil, din cel de-al Doilea Război Mondial. Muniția a fost transportată și depozitată, în condiții de siguranță, în vederea distrugerii ulterioare.

Nu uitați! În momentul în care identificați, în orice circumstanțe, elemente de muniție rămase neexpodate, opriți orice activitate și solicitați, prin numărul unic de urgență 112, intervenția echipajelor pirotehnice specializate în misiuni de acest tip.

Tratarea acestor situații cu maximă responsabilitate și seriozitate va duce, mai mult ca sigur, la evitarea tragediilor care pot apărea în urma manevrării elementelor de muniție rămase neexplodate, de către persoane neavizate. Sunați negreșit la 112 în astfel de situații!

Articolul precedent1.104 cazuri noi de COVID-19 la doar 7.500 de teste
Articolul următorCsaba Borboly a fost desemnat, oficial, candidatul UDMR pentru șefia Consiliului Județean Harghita