În weekend, pompierii militari harghiteni au acționat pentru gestionarea unui număr de 38 intervenții în diverse situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în acordarea asistenței medicale de urgență (36 cazuri SMURD), echipajele de paramedici acționând pentru acordarea primului ajutor unui număr de 9 copii și 31 de persoane adulte aflate în dificultate, în cazul a două accidente rutiere, 19 diverse afecțiuni medicale și 15 traumatisme.

În afara acestor situații, echipajele de salvatori au acționat pentru stingerea unui incendiu, la o misiune de descarcerare, precum și la o intervenție de deblocare persoană. Întrucât a fost semnalată prezența urșilor în proximitatea comunităților, inspectoratul județean pentru situații de urgență a transmis, în ultimele 3 zile, 3 mesaje de avertizare a populației din stațiunile Băile Tușnad și Borsec, prin intermediul sistemului RO-ALERT. Astfel, în prima zi a lunii august, echipajul de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc a fost solicitat să intervină la un caz de asistență persoană, în municipiul Miercurea Ciuc, însă, după deblocarea uşii de acces în apartament, cu ajutorul accesoriilor din dotare, echipajul de intervenţie a găsit o persoană de sex feminin, în vârstă de 71 de ani, decedată. 

Duminică dimineața, 2 august a.c., la ora 0854, pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier, produs pe DE 578, în comuna Sândominic, după ce două autoturisme, în care se aflau 4 pasageri, au intrat în coliziune frontală. 
La faţa locului s-au deplasat imediat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială complexă de primă intervenție, în sprijin fiind trimise şi trei ambulanțe SAJ. Accidentul s-a soldat cu decesul unei persoane (o pasageră de 68 de ani) și rănirea altor trei, echipajul de descarcerare intervenind pentru extragerea unei persoane încarcerate (bărbat, în vârstă de 58 de ani). După acordarea primului ajutor la locul evenimentului, cei doi conducători auto, în vârstă de 69, respectiv 58 ani, şi o pasageră tot de 58 de ani, răniți grav, au fost preluați și transportați de echipajele SMURD și SAJ, la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. 

Tot în cursul zilei de ieri, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament, situat pe strada Victor Babeș, în municipiul Toplița. Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, în dormitorul apartamentului; fumul a inundat atât celelalte camere ale locuinței, cât și casa scării. Incendiul a fost stins în scurt timp, fiind limitat pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

În urma incendiului, au ars: mobilierul dormitorului, aparate electrocasnice, articole de îmbrăcăminte; s-au degradat pereții, geamurile și o ușă. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost folosirea intenționată a susrsei de aprindere pentru a genera incendiul. Prin intervenţia promptă a pompierilor, s-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 150.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la circa 60.000 lei. Pompierii salvatori harghiteni rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate. 

Articolul precedentDouă cazuri noi de infectare cu coronavirus, în județul Harghita!
Articolul următorKlaus Iohannis a promulgat legea care introduce sistemul de carte de identitate electronică și semnătură electronică