Asociaţia „Milioane de prieteni” din Braşov a trimis o scrisoare către Ministerul Mediului prin care şi-a oferit disponibilitatea de a salva ursoaica şi pe cei doi pui ai săi, din localitatea Crişeni – judeţul Harghita.

Ursoaica a atacat şi omorât un localnic, vinerea trecută, după ce bărbatul s-ar fi apropiat prea mult de bârlogul în care animalul se afla alături de puii săi.

Reprezentanţii Asociaţiei „Milioane de prieteni” au precizat că, deocamdată, au primit asigurări verbale că ursoaica nu va fi împuşcată.

„Considerăm că ursoaica nu trebuie să fie împuşcată din cauza iresponsabilităţii unui om care s-a dus în bârlogul ei, unde orice ursoaică îşi apără puii. (…) Prin salvare înţelegem mutarea ursoaicei, împreună cu puii, în Sanctuarul Libearty, de la Zărneşti. Credem că este de preferat această variantă decât lăsarea micilor pui fără mamă şi mutarea lor în orfelinatul de la Bălan”, a declarat Paula Ciotloş, vicepreşedinte al Asociaţiei „Milioane de prieteni”.

„Văzând că nu se întâmplă nimic, s-a îndreptat spre bârlog, moment în care a fost întâmpinat de urs şi s-a întâmplat tragedia”, a declarat pentru AGERPRES Incze Miklos, de la Biroul de Presă al IPJ Harghita.

Directorul Asociaţiei de Vânătoare din Cristuru Secuiesc, Fazakas Attila, a spus că, de când s-a întâmplat evenimentul, comportamentul ursoaicei, care era cunoscută de vânători şi nu a creat probleme până acum, s-a schimbat, este agresivă şi chiar a atacat vânătorii care monitorizau zona.

Potrivit lui Fazakas Attila, în ultimele zile s-au analizat toate posibilităţile în acest caz, considerând că soluţia cea mai bună este împuşcarea ursoaicei şi transportarea puilor la Centrul de Reabilitare din zona Bălan. Totodată, s-a analizat şi posibilitatea tranchilizării şi relocării ursoaicei şi a puilor într-un loc mai liniştit, dar experţii sunt de părere că ea va fi şi mai agresivă dacă nu se va trezi în locul unde are bârlogul. Toate aceste concluzii au fost trimise Ministerului Mediului, inclusiv soluţia privind împuşcarea ursoaicei şi transportarea ursuleţilor la orfelinat şi se aşteaptă o aprobare în acest sens, scrie Agerpres.

Articolul precedentFOTO Un bărbat din Topliţa a găsit un proiectil în curte în timp ce săpa să planteze un pom
Articolul următor42 de minore au născut anul trecut la spitalul din Miercurea Ciuc. Cea mai tânără avea doar 13 ani