Astăzi și mâine ne topim de căldură. Cel puțin asta susțin meteorologii, care au emis două coduri, unul galben și altul portocaliu, pentru mai bine de jumătate din țară.

Codul galben vizează mai multe județe și este valabil pe 15 și 16 iulie. Ne așteaptă un val de căldură, discomfort termic ridicat și caniculă. Temperaturile vor depăși 35 de grade celsius, la umbră. Zone afectate: Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania și vestul Dobrogei. În sudul, estul și centrul țării, valul de căldură va persista și local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a teritoriului pe parcursul zilei de joi (15 iulie), iar vineri (16 iulie), mai ales în regiunile extracarpatice.

Imagine

În vestul României, de astăzi de la ora 16.00 intră în vigoare un cod portocaliu de caniculă și discomfort termic accentuat, iar temperaturile vor depăși chiar și 40 de grade celsius, la umbră. În județele Timiș, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Bistrița Năsăud, Cluj, Hunedoara, Caraș-Severin, precum și în zona montană a județului Alba vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…90 km/h, grindină și frecvente descărcări electrice. Vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35…50 l/mp și izolat 70…80 l/mp.

Imagine

Articolul precedentAproape o treime dintre tinerele femei din România nu sunt nici angajate, nici nu urmează o formă de educație
Articolul următorAlerta alimentară, zeci de tone de carne de pui cu salmonella au ajuns în România