Poliţiştii Postului de Poliţie Păuleni Ciuc au identificat un bărbat de 38 de ani, din comuna Zăbala, judeţul Covasna, bănuit de sustragerea unor produse alimentare.

Din datele şi indiciile obţinute de poliţişti în anchetă până la acest moment rezultă că, în noaptea de 25/26.03.2019, cel în cauză ar fi pătruns în gospodăria unui localnic din comuna Păuleni Ciuc, de unde ar fi sustras o cantitate însemnată de produse din carne, cauzând un prejudiciu de aproximativ 9.000 de lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt calificat”, pentru care va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.

Articolul precedentCFR Marfă sancţionată şi obligată să ia măsuri după incidentul din Gara Siculeni
Articolul următorUna caldă şi una rece pentru echipele de hochei din Harghita