Aproximativ 2.000 de localnici din Ditrăuau semnat o petiţie pe care i-au adresat-o brutăriei care a angajat muncitori sri-lankezi. Documentul a fost înaintat primarului comunei, Puskás Elemér, de către preotul capelan Bíró Károly şi alţi aproximativ 25 de localnici care au strâns semnăturile. Semnatarii solicită, printre altele, să se facă publice actele privind calificarea muncitorilor străini sau adeverinţele lor medicale.

Patronului brutăriei i se cere să nu angajeze forţă de muncă străină, în situaţia în care şomajul din comună depăşeşte două procente şi să contribuie astfel la prevenirea imigrării tinerilor, dar şi „să-şi ceară scuze în mod public de la locuitorii din Ditrău pentru prejudicii aduse bunei sale reputaţii, prin faptul că a ales calea mass-media în loc să rezolve problemele ivite pe plan local, de la preotul capelan care a acceptat rolul de mediator doar la cererea credincioşilor, în speranţa unei soluţii paşnice, însă, ulterior a fost stigmatizat ca urmare a ştirilor mediatice şi a conţinutului denaturat al acestora, de la foştii angajaţi, pe care i-a prejudiciat prin comportamentul său ilegal”.

Localnicii îi cer patronului brutăriei să respecte Codul Muncii, dar şi „să despăgubească angajaţii prejudiciaţi şi jigniţi, în mod retroactiv, pentru cinci ani”, „să respecte principiul statului de drept, democraţia, libertatea de exprimare, libertatea religioasă, autodeterminarea, să aibă în vedere şi să respecte în primul rând liniştea, respectul de sine, interesele publice, cultul religios şi tradiţiile locuitorilor din Ditrău”.

Edilul a ţinut să puncteze că el are rolul de mediator între firmă şi oamenii care s-au revoltat împotriva firmei şi că petiţia nu conţine nimic care să vizeze atribuţiile primarului.

În legătură cu atmosfera din comună, primarul a spus că este mult mai liniştită.

Legat de venirea celui de-al treilea muncitor din Sri Lanka, spune că nu a primit nici un semnal negativ şi a ţinut să puncteze că muncitorii sri-lankezi stau la Gheorgheni şi că nu ştie dacă sunt locuitori din Ditrău care să-i fi văzut pe aceştia altundeva decât la televizor.

Directoarea firmei spune că nu va face publice diplomele şi actele medicale ale sri-lankezilor, întrucât este vorba de documente personale, care au fost verificate de instituţiile cu atribuţii în domeniu, iar referitor la solicitarea de a nu angaja forţă de muncă străină, în situaţia în care şomajul din comună depăşeşte două procente, aceasta a spus că are nevoie de muncitori calificaţi şi că, în două luni de zile de când a anunţat existenţa a trei posturi vacante, niciun localnic nu a venit să se angajeze.

Doi proprietari de locuinţe unde au fost cazaţi iniţial muncitorii sri-lankezi au primit ameninţări de la localnici, astfel încât patronii fabricii de pâine au decis să îi mute pe aceştia la Gheorgheni.

Cazul a ajuns în atenţia IPJ Harghita, care a deschis un dosar penal in rem pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare, dar şi a Avocatului Poporului şi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Articolul precedentCum se colectează deşeurile în județele din România!
Articolul următorŞase incendii în 4 zile. ISU Harghita îi roagă pe cetăţeni să ia măsuri de prevenţie