Crește numărul persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu, dar și cel al pacienților testați pozitiv pentru coronavirus, și care se află internați la spitalele din județul Harghita.
Potrivit unui comubnicat al Prefecturii Harghita, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate, la nivelul județului, 105 cazuri de Covid-19, dintre care din care 22 de persoane s-au vindecat; o persoană a decedat; iar 82 de persoane se află în prezent internate în Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc și în Spitalul suport COVID-19 din Odorheiu Secuiesc, sub supraveghere medicală.
Numărul persoanelor aflate în carantină instituționalizată este în scădere cu 4, față de ultimul comunicat al Prefecturii, în prezent fiind în evidență 119 persoane. Pe de altă parte, numărul persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu este în creștere cu 242 de la ultima comunicare, în prezent fiind în evidența autorităților harghitene 1.628 de persoane.
Pentru că au respectat măsurile impuse de autorități și starea de sănătate le-a permis, de la începutul pandemiei și până în prezent 887 persoane au ieșit din carantină, iar 5.250 persoane au ieșit din autoizolare în întregul interval. Astfel numărul total de persoane pentru care s-a dispus măsura izolării la domiciliu de la începutul perioadei, este de 6.878.
Anchetele epidemiologice sunt în derulare și se efectuează teste la COVID-19 pentru contacții simptomatici a persoanelor internate în spitale, respectiv au fost dispuse măsuri suplimentare de izolare la domiciliu pentru contacți asimptomatici.
Testările se efectuează cu respectarea algoritmului de testare pentru COVID-19, stabilit de către Institutul Național de Sănătate Publică.