În data de 30.07.2019, o femeie, de 31 ani, din Odorheiu Secuiesc s-a adresat Poliției municipiului Odorheiu Secuiesc, sesizând faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 10.30, în timp ce se afla în incinta unei unități comerciale din localitatea susmenționată, persoane necunoscute i-ar fi sustras portmoneul, în care  avea suma de 1000 lei.

În urma activităților de cercetare efectuate, în data de 01.08.2019 polițiștii i-au identificat și prins pe autorii faptei, aceștia fiind doi bărbați, cu vârsta de 49, respectiv, 64 ani, ambii cetățeni maghiari, cu domiciliul în Ungaria.

A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat, spre soluționare, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Articolul precedentÎncepe Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc
Articolul următorFK Miercurea Ciuc şi-a prezentat lotul pentru liga a 2-a