Într-o singură zi doi harghiteni au fost prinsi de poliţişti în timp ce conduceau maşinile cu permise false, emise în alte ţări. 

Ambele controale în trafic au fost făcute ieri. primul, un bărbat din localitatea Frumoasa a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 12A, pe raza localităţii de domiciliu. Acesta avea asupra sa un permis de conducere provizoriu eliberat de autorităţile din Marea Britanie.

În seara aceleiaşi zile, în jurul orei 21:30, poliţiştii au identificat un alt bărbat de 35 de ani din comuna Cozmeni. Acesta conducea un autoturism pe DNE. 578, tot pe raza localităţii sale de domiciliu. La control a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Ungaria.

Prin verificările efectuate în bazele de date, în ambele situaţii, poliţiştii au constatat că niciunul dintre şoferi nu figurează ca fiind posesori de permis de conducere. Pe numele lor au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducere fără permis” pentru care, la finalizarea cercetărilor, vor fi propuse soluţii legale prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.

Articolul precedentFOTO Fetiţă de 7 ani, accidentată pe pârtia de la Harghita-Băi
Articolul următorUn hoţ a furat banii dintr-un magazin din Miercurea Ciuc