UPDATE: Potrivit ISU Harghita, în total, au fost afectate 3 case de locuit și 3 anexe gospodărești; fiind afectat și acoperișul unei case, pe circa 150 mp și interiorul unei camere.

________________________

Știrea inițială:

O țigară aprinsă este cauza producerii unui incendiu care în noaptea de vineri spre sâmbătă a mistuit două case și trei anexe gospodărești din localitatea harghiteană Dealu. Flăcările au fost stinse după mai bine de 6 ore.

Potrivit ISU Harghita, a fost nevoie de intervenția a trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, peste 60 de pompieri, fiind alertate și serviciile voluntare pentru situații de urgență Dealu, Lupeni și Satu Mare, cu 9 autospeciale de stingere, fiind sprijiniți de zeci de localnici.

Din fericire nu au fost înregistrate victime, fiind salvate 20 de animale și bunuri în valoare de peste 900.000 lei.

„La incendiul de noaptea trecută, din localitatea Dealu, au fost afectate (…) acoperișul unei case, pe circa 60 mp, tavanul și interiorul a două camere; acoperișul unei case, pe circa 30 mp și interiorul unei camere; un grajd cu șură, pe circa 130 mp și 15t furaje; acoperișul unui grajd cu șură, pe circa 600 mp, 2 căruțe, 2 hamuri, 2t furaje, 1600 kg cereale; acoperișul unui grajd cu șură, pe circa 200 mp, pereții laterali, o căruță, 5 mc cherestea, 10 mc lemn de foc, 18t furaje. S-au degradat două suflante, două motocositoare, 2t furaje și 45 geamuri. (…) În urma intervenției, s-au salvat 20 de animale și bunuri materiale în valoare de peste 900.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la circa 500.000 lei. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de fumatul în locuri neprotejate corespunzător”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu.

Incendiul a fost anunțat la ora 22:32, iar la sosirea primelor echipaje la locul intervenției, incendiul se manifesta generalizat la un grajd cu șură și două case de locuit, propagându-se și la alte două anexe învecinate.

Flăcările au fost lichidate abia în această dimineață, în jurul orei 05:00.

Foto: Csergo Nandor

 

Articolul precedentTată și fiu minor, arestați pentru că au vrut să tâlhărească un bătrân de 73 de ani
Articolul următor6 cazuri de Covod-19 în Harghita