Toţi elevii din ciclul primar şi gimnazial din Corbu au primit tablete, conectate la internet, din partea Primăriei, scrie Informația Harghitei.

Copiii din clasele 0-VIII din comuna harghiteană Corbu au primit, cu ocazia noului an şcolar, tablete, dar şi abonamente pentru doi ani care le asigură conexiunea la Internet. Romeo Ţepeş-Focşa, primarul comunei, spunea că achiziţionarea dispozitivelor şi a abonamentelor s-a făcut din bugetul local, după ce nu s-au mai organizat festivalurile în localitate. De asemenea, acesta mai spunea că primăria lucrează la un proiect pentru achiziţionarea de tablete, din fonduri europene, şi pentru liceeni.

Directoarea Liceului Tehnologic Corbu, Mirela Laurenţiu, spunea că în condiţiile actuale, de nesiguranţă, aceste tablete date de către primărie sunt foarte importante, pentru că astăzi suntem la şcoală, dar mâine s-ar putea să fim online. „Deşi eu cred în scenariul verde, pentru liniştea tuturor – de la director, părinţi, copii – nu ştiu dacă în momentul de faţă nu e mai important să stăm cu toţii acasă. Dacă mă credeţi, ultimele două zile sunt extrem de bulversante” – afirma directoarea instituţiei de învăţământ.

Continuarea, AICI.

Foto: Informația Harghitei

Sursa: Realitatea de Harghita

Articolul precedentNereguli grave la stația de epurare din comuna Lupeni
Articolul următor23 de situații de urgență pentru pompierii din Harghita, în ultimele 48 de ore