Primarul comunei Ciumani, domnul Laszlo – Szilard Marton, alături de Primarul comunei Bălăuşeri, domnul Istvan Sagyebo au semnat, împreună cu directorul general al ADR Centru, domnul Simion Creţu, contractele de finanţare nerambursabilă prin care vor dispune de bugetul necesar pentru investiţii în construirea şi modernizarea grădiniţelor, cu echipamente şi mobilier de ultimă generaţie.

Proiectele au o valoare totală de 5,70 milioane lei, din care 4,81 milioane lei reprezintă finanţarea nerambursabilă alocată. Scopul acestor proiecte este de a pune bazele unui proces educaţional eficient printr-o infrastructură performantă, mai ales în mediul rural unde condiţiile dezvoltării educaţiei de calitate sunt precare.

„Vârsta preşcolară este o perioadă sensibilă în dezvoltarea copiilor. Este perioada în care se pun bazele unor valori şi principii sănătoase, când începe educarea copiilor în spiritul unei viitor ce presupune studiu, bune maniere, respect pentru ei, pentru familie şi pentru cei din jur. Mai mulţi factori socio-economici pot avea un impact negativ consistent asupra dezvoltării psihologice a copiilor şi a şanselor ca ei să aibă o carieră şcolară de succes, iar printre aceştia se enumeră sărăcia, apartenenţa la clase sociale defavorizate, analfabetismul funcţional sau nivelul scăzut al educaţiei părinţilor. După cum afirmă şi beneficiarii de fonduri, copiii care provin din mediul rural fac parte din grupurile dezavantajate educaţional, fapt ce afectează calitatea educaţiei oferite. Sincer, ne bucurăm că fondurile europene ajung şi la comunele din regiune, unde o parte din grădiniţe parcă au rămas în urmă cu 20 de ani şi care acum pot să îşi modernizeze clădirile şi spaţiile pentru a atrage şi educa copiii”, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.

Educaţia preşcolară poate aduce o contribuţie importantă la combaterea dezavantajelor care provin din lipsa instruirii corespunzătoare a copiilor. Cele mai eficiente programe de intervenţie implica o educaţie intensivă, timpurie, care se concentrează asupra copilului şi se desfăşoară în instituţii de învăţământ adecvate ce au iluminare naturală, grupuri sanitare funcţionale, apă curentă şi căldură, mobilier şcolar modern şi cu acces simplu la surse de informare şi programe şcolare interactive. Un nivel de educaţie calitativă nu se poate realiza fără o infrastructură adecvată şi corespunzătoare pentru ciclurile educaţionale. Deşi statutul de persoane cu venituri mici sau care aparţin unor grup minoritare etnice pot să nu fie factori determinanţi în dezvoltarea personală, combinaţia mai multor factori dintre cei menţionaţi poate conduce la apariţia unor consecinţe serioase asupra dezvoltării copilului.

Proiect CIUMANI: buget, localizare, termen de finalizare şi descriere investiţii:
Proiectul de „Reabilitare şi dotare a grădiniţei Csaloka, comuna Ciumani, judeţul Harghita”, al cărui beneficiar este Primăria comunei Ciumani, are o valoare totală de 3,54 milioane de lei, din care 2,73 milioane lei reprezintă fondurile nerambursabile alocate din bugetul POR 2014-2020. Grădiniţa ce se va extinde şi modernizează este localizată pe str. Piaţa Borsos Miklos, nr. 208 din Comuna Ciumani, judeţ Harghita. Termenul de finalizare al proiectului este estimat la data de 30.06.2021.

În prezent în localitatea Ciumani exista două clădiri în care funcţionează grădiniţa Csaloka, în două părţi diferite ale comunei. Una dintre clădirile în care îşi desfăşoară activitatea este o clădire insalubră şi nu îndeplineşte condiţiile de funcţionare. Având în vedere această situaţie, se doreşte mutarea activităţii în clădirea unde se desfăşoară activitatea de grădiniţă cu program normal. Prin proiect se propune reabilitarea şi extinderea clădirii Grădiniţei de copii Csaloka, construirea unei anexe pentru centrala termică, cu magazie de lemne şi magazie pentru scule şi materiale de întreţinere. Grădiniţa Csaloka va avea holuri, vestiare pentru copii şi pentru personal, cabinet medical cu izolator şi grup sanitar propriu, 4 săli de grupă, mobilier nou, grupuri sanitare pentru copii şi personal, birou, spălătorie şi călcătorie de rufe, magazii, bucătărie cu spaţiile impuse de protecţia sanitară, sală de mese, mobilier şcolar nou şi echipamente de predare interactive. Clădirea nou realizată va fi dotată cu instalaţie electrică (iluminat interior, iluminat exterior, prize, iluminat de siguranţă, detectare şi avertizare în caz de incendiu, supraveghere video), instalaţie de încălzire şi instalaţii sanitare (interioare, reţele exterioare).

Proiect BĂLĂUŞERI: buget, localizare, termen de finalizare şi descriere investiţii:

Proiectul depus de primăria Comunei Bălăuşeri ce vizează „Construirea Grădiniţei în localitatea Agrişteu, judeţul Mureş” are o valoare totală de 2,16 milioane de lei, din care 2,08 milioane lei reprezintă fondurile nerambursabile solicitate din bugetul POR 2014-2020. Grădiniţa ce se va construi este localizată în Comuna Bălăuşeri, str. Principală, nr. 42, judeţ Mureş, proiectul urmând a se finaliza până în 31.08.2021.

Prezentul proiect vizează construirea unei noi clădiri în vederea desfăşurării activităţilor educaţionale ale Grădiniţei cu program Normal Agrişteu, precum şi achiziţia de echipamente moderne, conform celor mai noi standarde preşcolare pentru condiţii ideale ale procesului educaţional. Prin proiectul depus se va construi o clădire nouă cu patru săli pe un nivel pentru grădiniţa din sat. Proiectul prevede ca din bugetul alocat să se amenajeze şi spaţiul exterior prin împrejmuirea terenului, montarea porţilor de acces, a trotuarelor perimetrale, realizarea zonelor de joacă şi recreaţie, lucrări de amenajare exterioară, iluminat, instalaţii electrice, sistem de încălzire, alimentare cu apă rece a instalaţiei sanitare şi sistem de evacuare ape menajere. Lista dotărilor ce vor fi achiziţionate cuprinde mobilier preşcolar nou, balansoare pentru terenuri de joacă, bănci, precum şi echipamente pentru sălile de clasă: videoproiectoare cu ecran de proiecţie, laptopuri, router wireless şi sisteme de boxe etc.

Articolul precedentFlorin Matei, Imperial WET Miercurea Ciuc: „Vrem să mergem cât mai departe în Liga Campionilor!”
Articolul următorȘi băut, și fără carnet, și cu numere false, se poate mai mult de atât?