Gropile de pe Drumul Județean 132 de pe raza localității Vlăhița au fost plombate cu asfalt rece. Lucrările pentru soluționarea temporară a problemei au fost demarate în cursul zilei de joi, 14 februarie în prezenta președintelui Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba și a primarului localității Vlăhița, Molnár Tibor

„Reabilitarea drumului care traversează Valea Homorod a fost o realizare importantă, proiectul fiind implementat din surse de finanțare europene. Totodată, în vederea implementării unui proiect la fel de important, și anume construirea sistemului de canalizare, s-a făcut un compromis a cărui urmare a fost apariția acestor gropi. Am încredere că soluția temporară va fi urmată de soluționarea definitivă a problemei, lucrările fiind încă în garanție, iar firma care a executat lucrările de reabilitare a drumului, împreună cu cea care a realizat sistemul de canalizare, vor găsi o soluție pentru remedierea porțiunii de drum afectate”, a afirmat Borboly Csaba, care a discutat despre aceste aspecte și cu localnicii.

Articolul precedentFOTO Simulare de cutremur la Sândominic
Articolul următorTârg de produse tradiţionale la Miercurea Ciuc