Ieri, în premieră, jandarmii harghiteni și-au mutat sediul pentru o zi în municipiul Toplița, pentru a sărbătorii alături de cetățenii municipiului Ziua Jandarmeriei Române.

Sub auspiciul acestei sărbători dragi nouă, astăzi, ieri, în Sala de spectacole a Casei de Cultură din municipiul Toplița, a avut loc o ședință festivă. Cu această ocazie jandarmilor harghiteni le-a fost recunoscută munca din ultimul an și drept urmare, au fost recompensați cu înaintări în grad înainte de termen, fiindu-le acordate și diplome aniversare. Au fost înaintați în grad înaintea expirării stagiului minim 3 subofițeri, iar unui număr de 10 ofițeri și 11 subofițeri le-au fost oferite diplome aniversare.

De asemenea în fața casei de cultură din municipiul Toplița, doritorii au putut intra în contact direct cu jandarmii harghiteni, cu tehnica, mijloacele și materialele aflate în dotarea lor. Tot aici a avut loc și parada militară a efectivelor inspectoratului, în prezența unui public numeros.

Jandarmii sărbătoresc, la 3 aprilie 2019, 169 de ani de când a fost semnată ,,Legiuirea pentru reforma corpului Slujitorilor în Jandarmi” de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, act care a pus bazele Jandarmeriei Române şi care a rămas un document de referinţă pentru evoluţia ulterioară a instituţiei.

Sursa foto şi video: Jandarmeria Harghita

Articolul precedentS-a aprobat bugetul municipiului Miercurea Ciuc
Articolul următorUciderea animalelor care ameninţă viaţa oamenilor s-ar putea face fără acordul Ministerului Mediului