Peste 200 de locuitori ai comunei Praid au participat, sâmbătă, la un protest pașnic, organizat pentru a atrage atenția autorităților asupra situației generate de inundarea minei de sare.

Participanții s-au adunat în fața Casei de Cultură din comună, purtând pancarte cu mesaje: ‘Dreptate!’, ‘Mediu curat’, ‘Împreună pentru ziua de mâine’, ‘Supraviețuire’, ‘Trai decent’ sau ‘Locuri de muncă’.

Protestatarii au pornit, apoi, spre sediul Salinei Praid, scandând ‘Salină nouă’ și cerând demisia directorului Salrom, Dan Dobrea.

Oamenii și-au exprimat îngrijorarea profundă față de impactul inundării minei asupra comunității și regiunii, cu efecte imediate asupra locurilor de muncă și afacerilor locale.

De pe o scenă improvizată în fața sediului Salinei Praid s-a dat citire unei petiții, în 13 puncte, în care se solicită măsuri urgente pentru protejarea viitorului comunității și a regiunii.

Printre solicitări se numără publicarea numelui și calificării tuturor experților implicați în lucrările de deviere a pârâului Corund și salvarea minei, inclusiv a delegațiilor Comisiei Europene, dar și a documentelor oficiale referitoare la aceste procese, precum și devierea definitivă a pârâului Corund, aducerea salinității râului Târnava Mică la cote normale și asigurarea accesului la apă potabilă, ‘ca drept fundamental al omului’.

Totodată, se solicită ‘clarificarea situației persoanelor evacuate, inclusiv identificarea unor opțiuni concrete pentru relocare și reîntoarcere’, operaționalizarea sistemului de monitorizare și interconectarea sa cu sistemul RO-ALERT sau publicarea detaliată a rezultatelor Comisiei interministeriale privind viitorul minei.

Oamenii mai cer informarea constantă și accesul la informații publice și susțin ‘demersurile bazate pe expertiză profesională, asumate public de specialiști, cu nume și calificare verificabilă’.

În petiție se mai menționează că se sprijină colaborarea dintre autorități, experți și comunitate, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru Praid, și se încurajează implicarea factorilor politici guvernamentali, în măsura în care acționează în interesul cetățenilor și cu respect față de nevoile locale.

‘Vă mulțumim că ne veți asculta și sprijini în demersurile noastre. Nu dorim confruntare, ci transparență, siguranță și respect față de comunitatea locală. Credem că vocea oamenilor poate contribui la decizii mai înțelepte și la soluții mai durabile. Sperăm ca acest protest să fie un pas înainte spre cooperare, încredere și reconstrucție, atât pe plan tehnic, cât și uman’, se arată în finalul petiției.

Localnicii vor ca toți cei responsabili de această situație să fie trași la răspundere și speră că va fi construită o nouă mină turistică și o altă mină de producție, pentru ca zonă să aibă, în continuare, viitor.

‘Acum, prin nedreptatea care se petrece aici, ni se fură dreptul de a rămâne acasă. Ne-au furat speranța că avem un loc unde mai putem visa. Noi trăim în acest coșmar neputincioși și nu putem face nimic. Pentru noi, mina nu înseamnă doar cifre și contracte, mina este locul unde trecutul a întâlnit viitorul, unde munca generațiilor a creat speranța că azi noi putem trăi și munci acasă. De aceea suntem aici astăzi. Pentru alții, acest loc e doar un punct pe hartă, dar pentru noi este centrul lumii și nu vom renunța’, a transmis unul dintre localnici.

Petiția citită la protestul de la Praid va fi trimisă tuturor instituțiilor abilitate de la nivel local și central.

AGERPRES

Sursa: Realitatea de Harghita

Articolul precedentDURERE IMENSĂ ÎN PORTUGALIA: DIOGO JOTA ȘI FRATELE SĂU, ANDRÉ SILVA, CONDUȘI PE ULTIMUL DRUM
Articolul următorVREMEA 6 IULIE. CANICULĂ SEVERĂ ÎN MAI MULTE REGIUNI