Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (ICCJR) a respins cererea de recurs în casaţie depusă de cei doi bărbaţi din Ţinutul Secuiesc faţă de sentinţa de privare de libertate, a comunicat biroul de presă al instanţei angenţiei ungare de presă MTI.

István Beke şi Zoltán Szőcs au fost condamnaţi de ICCJR în iulie 2018 la câte cinci ani de închisoare cu executare pentru acte de terorism, deoarece din înregistrările de la dosar şi din petardele găsite la domiciliul lui Beke autorităţile române au tras concluzia că cei doi au dorit să plaseze o bombă artizanală în piaţa centrală din Târgu Secuiesc, în timpul paradei militare de Ziua Naţională a României programată pe 1 decembrie 2015.

Cererea de revizuire depusă de cei doi se baza pe argumentul că faptele pentru care au fost condamnaţi nu sunt prevăzute în legile penale. Avocaţii celor doi au invocat, marţi, în faţa judecătorilor că petardele care s-ar fi presupus că vor fi folosite pentru bomba artizanală nu au pus viaţa nimănui în pericol, iar pe de altă parte infracţiunea descrisă în rechizitoriu nu corespunde scopului descris în articolul 32 din legea privind combaterea terorismului, respectiv submninarea puterii de stat, intimidarea populaţiei sau constrângerea organizaţiilor naţionale sau internaţionale, scrie www.g4media.ro.

În rechizitoriu se arată că cei doi bărbaţi urmăreau să sperie comunitatea locală de români, pentru ca altă dată să nu mai organizeze parade militare de sărbătoarea naţională, iar acest scop nu poate fi încadrat în definiţia enumerată de legea privind combaterea terorismului, potrivit căreia un act de terorism presupune intenţia de a ameninţa la nivel naţional sau internaţional – au invocat avocaţii celor doi.

Procurorul de şedinţă a catalogat argumentele drept neîntemeiate. Motivarea sentinţei ICCJR va fi publicată ulterior, dar în minuta sentinţei judecătorii fac referire la lipsa de temei a cerereii de recurs în casaţie. Sentinţa de marţi a ICCJ este definitivă.

Articolul precedentUn biciclist băut a fost lovit de o maşină, la Sânmartin
Articolul următorUn bărbat şi o femeie din Topliţa, reţinuţi pentru că au vânat ilegal un cerb. Animalul mort şi puşca au fost găsite în maşină