În weekend-ul ce a trecut, jandarmii harghiteni au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, constatând nerespectări ale legii pentru care au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 4 amenzi în valoare de 4.000 de lei, totodată dispunând confiscarea a peste 2 metri cubi material lemnos.

    Au fost aplicate 2 amenzi în valoare totală de 2.000 de lei și 2 avertismente, conform Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, atât pentru transportul fără documente legale a materialului lemnos, cât și pentru intrarea în fondul forestier național cu un autovehicul, fără a avea acordul scris al proprietarului.
    În 7 situații, jandarmii montani s-au văzut nevoiți să aplice avertismente unor cetățeni care au încălcat prevederile Legii 54/2012, prin desfășurarea de activități de picnic în alte locuri decât cele special amenajate în acest scop.
    Au mai fost aplicate o amendă de 1.000 de lei și 2 avertismente pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, respectiv consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, refuz de legitimare și o amendă în valoare de 1000 de lei și 11 avertismente la Legea 55/2020 pentru nepurtarea sau purtarea incorectă a măștii de protecție și circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă.

Articolul precedentLaura Codruța Kovesi, dosar european pe numele lui Lucian Isar, de la BERD
Articolul următorIncendiu de vegetație în Miercurea Ciuc