Cum s-a transformat CFR din a doua armată a ţării într-o companie în care afacerile ilegale s-au ţinut lanţ. Cum a fost capușată compania pe modelul clasic până a ajuns să nu mai poată respira. 24.000 de vagoane şi 1300 de locomotive vândute la fier vechi peste noapte!

Grupul Feroviar Român condus de Gruia Stoica a ajuns să concureze cu CFR Marfă folosind 49% din vagoanele și locomotivele aparținând companiei de stat. O asociere păguboasă din care CFR nu a încasat dividende timp de 7 ani la rând.

La 30 de ani după 1989 avem trenuri mai lente, mai scurte, mai rare! De ce s-a degradat atât de mult sistemul feroviar românesc și cum a rămas în urma țărilor vecine? Dezvăluiri senzaționale la Culisele statului paralel cu Anca Alexandrescu.

Articolul precedentAproape 2000 de locuințe fără curent electric!
Articolul următorGrav accident rutier, cu 4 victime, în județul Harghita!