Vicepremierul Kelemen Hunor anunță că măsura compensării cu 50 de bani a prețului la carburanți va dura trei luni, pentru a nu afecta bugetul de stat. Liderul UDMR susține că nu poate fi urmat în România modelul din Ungaria, la reducerea prețurilor la carburanți.

Compensarea cu 50 de bani a preţului la carburanţi este o măsură care va funcţiona trei luni, luată astfel încât să nu afecteze bugetul, în condiţiile în care în România nu mai există nicio companie de rafinărie petrolieră de stat, a declarat marţi seara vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR, la un post TV, potrivit agerpres.ro.

„Pe masă au fost mai multe analize. În acest moment, atât s-a putut asuma, pentru a nu afecta bugetul şi probabil că vom reveni asupra acestei chestiuni după trei luni de zile. Nu ştiu exact dacă vom suporta mai mult din buget sau nu, în acest moment, pe această compensare vom cheltui 200 – 300 de milioane, în funcţie de consumul lunar (…), ceea ce este o sumă foarte mare”, a declarat  vicepremierul Kelemen Hunor. 

Modelul din Ungaria nu poate fi preluat de România, potrivit lui Kelemen Hunor.

„Nu, pentru că România nu are o companie petrolieră de stat. Când privatizezi sectoare strategice, trebuie să fii conştient că, la un moment dat, îţi creşti vulnerabilitatea foarte mult”, a afirmat Kelemen Hunor. Întrebat de ce nu au fost găsite alte soluții, Kelemen Hunor a explicat că România nu are „nicio companie de stat în zona petrol – rafinărie şi nu se putea umbla în zona de profit, respectiv să suporte din marja de profit compensarea preţurilor”.

„Noi, într-un entuziasm foarte mare, am vândut tot. Pe de altă parte, noi aveam confirmarea din partea firmelor că, dacă reducem TVA, eventual accizele – că asta era a doua soluţie – la jumătate, atunci ei vor menţine preţul redus cu ceea ce noi scoatem prin accize şi prin reducerea TVA. Nu sunt mulţumit de această soluţie, dar atât am putut în acest moment. (…) Nu poţi să explici la toată lumea individual sau în grupuri mai mici de ce. Aceasta a fost decizia, cu această decizie mergem înainte trei luni, vedem ce vom face. Dar, din păcate, ne aşteaptă o perioadă lungă de timp cu crize multiple – criza energetică, criza alimentară, inflaţie. (…) Din păcate, această criză multiplă şi globală ne va afecta şi nu numai în 2022, dar suntem conştienţi că prin instrumentele guvernamentale mai putem atenua câte ceva. (…) Sigur, războiul va amplifica criza”, a subliniat Kelemen Hunor.

Vicepremierul a adăugat că a pledat, la un moment dat, pentru înjumătăţirea TVA şi pentru reducerea accizelor.

„Eu am spus, la un moment dat, „haideţi să înjumătăţim TVA şi să reducem accizele cel puţin pentru un an de zile, dar acest lucru ar fi însemnat să nu avem venituri la bugetul de stat şi să nu avem garanţia că preţurile vor scădea cu 2-3 lei pe litru”, a motivat liderul UDMR.

Articolul precedentO furtuna geomagnetică ar urma să lovească Pământul miercuri
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET: Rugăciunea cea mai puternică este rugăciunea scurtă, care se face din adâncul inimii