Câteva mii de persoane au participat, duminică dimineaţă, la Miercurea Ciuc, la tradiţionalul ceremonial al sfinţirii bucatelor din prima zi a Paştelui Catolic.

În ciuda vremii friguroase, cu o temperatură de minus un grad Celsius, oamenii au început să se adune pe platoul din centrul municipiului cu o jumătate de oră înainte de începerea slujbei matinale şi au purtat în mâini coşuri împletite, în care au pus alimente pe care le vor mânca de Paşti, relatează Agerpres.

Potrivit tradiţiei, fiecare coş a fost acoperit cu şervete albe, brodate, pe care unele dintre credincioasele romano-catolice le folosesc doar cu această ocazie.

Şervetele albe semnifică un nou început, unul al purităţii alimentelor binecuvântate după cele 40 de zile de post.

„De la mama am învăţat să folosesc acelaşi ştergar, pentru a acoperi coşul în care aduc alimentele pentru sfinţire. Eram o familie mare şi pe vremuri aduceam mâncarea într-un coş mai mare la sfinţit şi mâncam mai multe zile din acea mâncare. Aceste ştergare, dar şi faţa de masă le folosim doar în ziua de Paşti, acest obicei s-a transmis din generaţie în generaţie, de la bunica la mama şi la mine, şi eu dau mai departe la copiii mei”, a spus una dintre credincioasele venite la ceremonial, pentru Agepres.

O altă femeie a explicat că a adus în coş, pentru sfinţire, ouă roşii, miel, şuncă, cozonac, pâine şi vin.

„După sfinţire, mergem acasă şi stăm la masă împreună cu familia, aceasta este tradiţia la noi. Este o bucurie această sărbătoare, pe care o primim cu speranţă şi pace în suflet”, a afirmat aceasta.

La Miercurea Ciuc, tradiţia sfinţirii bucatelor sub cerul liber este una extrem de iubită, care adună comunitatea, existând persoane care vin din satele apropiate.

Au venit credincioşi de toate vârstele, persoane în scaun rulant, dar şi familii cu copii, unii foarte mici, îmbrăcaţi în costume populare şi purtând coşuri în miniatură, în acest fel părinţii încercând să le transmită această tradiţie.

La fel ca în anii precedenţi, slujba de sfinţire a bucatelor a fost oficială de episcopul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, Tamas Jozsef, care s-a adresat credincioşilor, împreună cu mai mulţi preoţi catolici, de la un altar improvizat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. După slujbă, preoţii au mers printre oameni şi au sfinţit bucatele pe acordurile imnurilor pascale.

La finalul liturghiei, preoţii le-au adresat credincioşilor tradiţionalele urări de Paşti, iar la final a fost intonat imnul Ungariei şi cel secuiesc.

Au fost mai mulţi participanţi decât în anii trecuţi, oamenii aşezându-se şi pe trotuarele şi străzile din vecinătatea platoului, motiv pentru care poliţiştii rutieri au oprit circulaţia până la finalul ceremonialului.

Obiceiul de binecuvântare a bucatelor în centrul oraşului a fost instituit în anul 2001 de episcopul Tamas Jozsef, întrucât bisericile din jur deveniseră neîncăpătoare.

În prezent, acest ceremonial a devenit un simbol al sărbătorilor pascale catolice de la Miercurea Ciuc.

Ritualul era ţinut şi înainte de 1989 în toate localităţile în care trăiesc credincioşi romano-catolici, dar atunci oamenii se adunau în apropierea lăcaşurilor de cult.

Articolul precedentZiua de 31 mai va fi liberă pentru elevii școlilor din Miercurea Ciuc
Articolul următor650.000 de lei a alocat Consiliul Județean Harghita pentru sport