Ministrul Ştefan-Radu Oprea a vizitat sâmbătă incubatorul de afaceri Harghita Business Center din Odorheiu Secuiesc, unde a discutat cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.

‘Harghita Business Center este un exemplu ideal pentru modul în care se pot îmbina eficient mai mulţi factori: spiritul antreprenorial, banii europeni şi cadrul legislativ favorabil. Poveştile de succes ale companiilor arată că s-a creat un mediu potrivit pentru o dezvoltare competitivă a economiei. Prin revizuirea legii, vom aduce facilităţi fiscale, astfel încât autorităţile locale şi universităţile să fie încurajate să investească în astfel de incubatoare de afaceri’, a declarat Ştefan-Radu Oprea.

Programul ministrului a inclus discuţii cu oameni de afaceri care s-au finanţat prin programul Start-Up Nation şi care sunt parte a incubatorului, precum şi vizite la sediul unor firme din Odorheiu Secuiesc şi din împrejurimi.

Preocupările oamenilor de afaceri s-au referit la disponibilitatea forţei de muncă, finanţare, accesul la materii prime şi găsirea unor pieţe noi. Ministrul Ştefan-Radu Oprea a răspuns la întrebările oamenilor de afaceri şi a prezentat programele guvernamentale legate de antreprenoriat, educaţie duală şi de promovare a exporturilor.

Prin programul Start-Up Nation 2017, în judeţul Harghita au fost finanţaţi 67 de beneficiari – 45 în activităţi de producţie, 16 în servicii şi 6 în IT. Numărul total de locuri de muncă create a fost de 163, din care 124 pentru persoane defavorizate, şomeri sau tineri absolvenţi.

În programul Start-Up Nation 2018, au depus proiecte 343 de firme din judeţul Harghita, din care 148 de firme specializate în producţie, 6 în IT şi 189 în servicii şi industrii creative.

Articolul precedentAmenzi de 18.000 de lei pentru contrabandiştii de tigări şi alcool
Articolul următorCartofii din Harghita, de trei ori mai scumpi ca anul trecut