La data de 03.09.2019, în jurul orei 14:20, Poliția Municipiului Odorheiu Secuiesc a fost sesizată telefonic, despre faptul că o bătrânică de 82 de ani, din comuna Zetea, a fost victima unui accident rutier, fiind pasagera unui atelaj hipo.

În urma primelor verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că o femeie de 32 de ani, din comuna Zetea, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 138, pe raza localităţii sale de domiciliu, s-a angajat regulamentar în depăşirea unui vehicul cu tracţiune animală, condus de un consătean de 57 de ani, moment în care acesta s-a pus în mişcare, fără să se asigure, situaţie în care cele două vehicule au intrat în coliziune, iar bătrânica în cauză a fost rănită uşor.

Căruţaşul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă

Articolul precedentUn șofer băut a fugit de polițiști, după ce aceștia i-au făcut semn să oprească
Articolul următorVIDEO FK Csíkszereda Miercurea Ciuc a pierdut amicalul cu Sepsi OSK