Nina Horvath (45 ani) și soțul ei au devenit crescători de Angus la data de 21 aprilie 2008. Au pornit activitatea fermei Rinde Mast din Joseni, județul Harghita cu 12 vițele din rasa Angus: 10 negre și două roșii, cu zero utilaje care să îi ajute în munca lor, scrie Agrointel.ro.
La 12 ani de activitate, harghiteanca a povestit că a avut întotdeauna ca scop ”calitatea”, și nu cantitatea și rentabilizarea activității, într-o zonă unde terenurile agricole extrem de fărâmițate și parcelele mici îi fac pe producători să piardă mult timp cu slalom printre pământurile altora, până când trec de la o parcelă la alta.
Primele 12 vițele au sosit din Ungaria cu camionul etajat al firmei Hunland.
”Momente pe care nu o să le uităm niciodată și care estompează tot ce a fost negativ până când am ajuns să le aducem. Am avut dificultăți, de la genul discuțiilor din perioada autorizării firmei, când am fost chestionați ceva de genul: «Ce o sa faci cu laptele?» «Astea nu se mulg». «Atunci de ce le iei?» sau «Ce culoare sunt?» «Negre». «Și cine o să îți ia vițelul?», până la situații când a trebuit să convingem autoritățile competente că nu trebuie să avem sală de muls și ne pot autoriza activitatea fără acea structură. Asta era prin anii 2007-2008, cand noi am fost a 4-a firmă care a adus rasa Angus oficial în țară”, a povestit femeia într-un interviu.
Accesarea fondurilor europene, o misiunea imposibilă
Încă de la debut Nina Horvath a încercat să acceseze fonduri UE pentru ferma sa, dar accesarea fondurilor nerambursabile s-a dovedit a fi ”o misiune imposibilă” la acel moment.
”Eram «prea mici». Ulterior, cu schimbarea programelor de finanțare, ne-am lovit de un nou obstacol, ori eram «prea mari», ori nu mai eram «începători», așa că am decis că vom face planul de investiții în funcție de ce produce ferma. Dacă avem venituri investim, dacă nu, atunci așteptăm momentul oportun. În primii cinci ani, pentru vaca de carne exista doar subvenția pe cap de animal. Bineînțeles, fiind acea renumită dată de referință, în toți acei ani am primit subvenție doar pe cele 12 capete achiziționate la început. Nu a fost deloc ușor, au fost momente când am fost pe punctul de a renunța definitiv”, povestește femeia.
Impozit de plătit deși ferma nu avea niciun venit
Regimul de impozitare a pus și el un jug pe gâtul familiei de mici antreprenori.
”Când ne-am trezit cu impozitul forfetar, am înghitit în sec, am strâns din dinți și am plătit ca eroii, deși nu aveam nici un venit, dar aveam cifră de afaceri, căci achiziționasem anul precedent taur de prăsilă și câteva utilaje second hand. Din nefericire, din cauza lipsei de predictibilitate, nu poți să faci un plan de afaceri viabil. Piața este extrem de labilă, influențată masiv de subvențiile promise de stat. Când sumele promise sunt mari, toată lumea vrea să cumpere, prețurile «sar în aer», când sumele intrate în conturi sunt mici, se vinde la greu, cu prețuri derizorii uneori. Programele de minimis au fost iarăși o «sursă de distracție». Apare programul și primesc un val de apeluri telefonice în care sunt apostrofată: «de ce nu aveți juninci de vânzare?»`În perioada aceea, ajunsesem să repet la nesfârșit: «Dumneavoastră ați știut acum 2-3 ani că anul acesta va fi acest program? Pentru ca să am o junincă de vânzare în acest moment, acum 2 ani ar fi trebuit să însămânțez vaca cu un mascul sexat, să obțin anul trecut vițica și să o însămânțez primăvara asta, ca în toamnă să vă pot oferi juninca spre vânzare. Un lucru e cert. Dacă ai de gând să faci investiții, bazează-te pe ceea ce produci! Dacă intră subvenția promisă, atunci mai faci un pas, dar nu te baza pe ea!”
Investiția în vaca de carne este una pe termen lung
În prezent ferma deține utilaje noi, achizitionate prin leasing sau din fonduri proprii. E vorba de un tractor Landini și un utilaj Weidemann, o remorcă de transport baloți, o remorcă de împrăștiat gunoi de grajd.
”Investițiile le-am realizat doar după ce aveam în cont banii. Am mers cu pași mici, chiar foarte mici, pentru a evita situațiile falimentare. După ce a intrat prima sumă de subvenție a bovinelor de carne din zona defavorizată, am luat sistem de contenție mobil, complet, pentru 40 capete și apoi, încetișor, ne-am achiziționat utilajele de care aveam cea mai mare nevoie. Vaca de carne e o investiție pe termen lung. Dacă îți pui ștafeta de obținere a profitului încă din primul an, atunci mai bine te apuci de crescut pui broiler”.
Activitatea este una de familie, sarcinile fiind împărțite «frățește» cu soțul Șandor (43 ani).
”El se ocupă de animale: înființare culturi furajere, cosit, balotat, furajare, însămânțare artificială, iar eu mă ocup de hârtii: vânzări, relația cu potențialii clienți, cu instituțiile statului, cu asociația conducătoare de registru, achiziții, plăți, etc. A fost suficient ca o singură dată să-l trimit pe soțul meu cu un document la o instituție de stat, fiindcă eram ocupată și nu m-am putut deplasa eu și atunci el a recunoscut ca eu duc greul în fermă. A fost trimis cu bucata de hârtie la 3 birouri diferite, până a reușit să ducă la bun sfârșit acțiunea”.
De altfel, exasperarea maximă a crescătoarei în relația cu autoritățile e dată de lipsa de predictibilitate și atitudinea funcționarilor.
”Sunt reguli de joc care se schimbă în timpul jocului, modificări legislative dese, încât nu mai reușești să ții pasul cu modificările, oricât de atent ai fi și, în plus, mai e și «comportamentul» unor funcționari. Uneori mi-aș dori ca la angajare aceștia să aibă obligativitatea efectuării unui stagiu la o firmă privată, să realizeze că un zâmbet, chiar dacă e comercial și un stil de discuție uman, nu îi va afecta sub nici o formă statutul de funcționar public și nici cuantumul salarial”.
O piață imprevizibilă, atât ca cerere, cât și ca preț
Viața de fermier, spune femeia, înseamnă «sărbători religioase zero», «sfârșit de săptămână zero», «vacanță zero». Iarnă, vară, frig, cald, ploaie, zăpadă… Animalele trebuie hrănite și îngrijite.
”Nu este un job part-time, nu este un job cu program fix, vaca nu îți va făta obligatoriu în intervalul luni-vineri și doar între orele 8-16. Nu este un job pe care să-l faci de acasă sau cu telecomanda. Te poți uita pe camerele de supraveghere de pe telefonul performant, dar dacă ceva nu e în regula, trebuie să fii la fața locului. De aceea recunosc, mi-a fost cam greu. Având în vedere că am avut și am și acum mai multe joburi, nu am avut niciodată șansa să mă plictisesc. Înainte de a înființa ferma, eram medic veterinar de liberă practică. Dacă până atunci duceam grija animalelor altora, dupa aceea duceam grija animalelor noastre. Evident, că între timp am renunțat la cabinet, a trecut și timpul, s-au înmulțit animalele noastre, dar nici până în ziua de azi nu mi-a părut rău ca am optat pentru «negresele noastre». Datorită lor am avut șansa unică să cunosc oameni din toate colțurile țării, pe care altfel nu aș fi avut nici măcar cum să-i întâlnesc, atât crescători de vaci de carne, nu numai de Angus, cât și din alte domenii, oameni care mi-au îmbogățit experiența de viață și mă bucur și mă simt onorată și acum că pot să îi consider prieteni. Cert e că indiferent de obstacole, atât eu, cât și soțul meu, suntem «prinși» de această activitate și evident că dacă nu ne-ar fi plăcut, nu am fi rezistat 12 ani”.
În acest an, ferma încearcă să facă conversia spre reproducție.
”Anul acesta nu vom avea taur în fermă. El a plecat în județul Covasna și în locul lui au intrat două domnișoare tinere. Am decis ca anul acesta vom merge pe însămânțări artificiale. Vom alege material seminal certificat de la taurii cei mai valoroși care sunt codificați în România și dacă iese bine când tragem linie, vom rămâne cu un efectiv matcă mic și vom merge strict ca fermă de reproducție. Momentul despărțirii de taurul nostru a fost emoționant. Taurul a fost separat de vaci într-o boxă în grajd încă din decembrie. Joi a venit mașina cu vițelele noi. Acelea au coborât intrând în boxă și în paralel am dat drumul la taur afară, orientându-l spre mașină. În momentul în care a urcat pe remorcă, toate vacile au început să mugească. Am rămas tablou. I-am spus soțului ca doamnele își iau rămas bun de la el. Soțul a râs: «prea le umanizezi». Am plâns când a ieșit mașina. Parcă ar fi plecat de la noi cineva care mi-a fost foarte drag”.
Sursa: Realitatea de Harghita
