CS United Galați a cucerit Supercupa României la futsal, după ce s-a impus cu 6-2 în fața formației FK Odorheiu Secuiesc, deținătoarea Cupei României.

Confruntarea pentru trofeu a avut loc la Sala Sporturilor „Dunărea” din Galați în avanpremiera celui de-al patrulea turneu al Ligii I la futsal, ediția 2020-2021, care va debuta mâine.

Meciul pentru Supercupa României a fost precedat de o festivitate de premiere în cadrul căreia arbitrii Marian Ivănescu și Romulus Pop au primit diplome și plachete din partea Federației Române de Fotbal pentru întreaga lor activitate. Arbitrii Supercupei se vor retrage din activitate după turneul Ligii I de la Galați.

CS United Galați a început în forță disputa cu FK Odorheiu Secuiesc și a deschis scorul destul de repede prin Daniel Araujo. Trupa pregătită de Florin Ignat, care s-a numărat printre cei mai buni jucători de pe teren, nu a scăzut ritmul și până la pauză a mai marcat de trei ori prin Sergiu Tacot, același Dabiel Araujo și Andrei Crăciun. Echipa lui Jakab Zoltan a participat la spectacolul din Sala Sporturilor „Dunărea” acceptând un joc deschis. Harghitenii și-au trecut și ei în cont câteva ocazii, dar au avut în față un portar, Andrei Dinicuță, în zi de grație.

La reluare, FK Odorheiu Secuiesc a jucat la fel de ofensiv și a reușit să înscrie prin Kedei Barna. Andrei Crăciun a refăcut diferența de patru goluri, apoi tânărul Robert Crișan a dus scorul la 6-1. În ultimul minut al partidei, FK Odorheiu Secuiesc a predat o adevărată lecție de „5 contra 4” și, după ce a scos portarul, a marcat spectaculos la capătul unei faze de o rară frumusețe prin Balint Andor.

„Nu îmi pot exprima bucuria acestui nou succes al echipei noastre. Sunt mândru de băieții mei, îi felicit pentru atitudine, pentru determinare. Vreau să-i felicit și pe cei de la Odorheiu Secuiesc. Au venit la Galați să joace futsal și au participat la spectacolul din teren. Cred că a fost cel mai spectaculos meci din istoria Supercupei României! Nu avem timp de sărbătoare pentru că avem meciuri importante în Liga I” a declarat Florin Ignat, antrenor-jucător CS United Galați

CS United Galați – FK Odorheiu Secuiesc 6-2 (4-0)
Au marcat: D. Araujo (2), S. Tacot, A. Crăciun (2), R. Crișan / Kedei, Balint

CS United Galați: Andrei Dinicuță – Sergiu Tacot, C-tin Burdujel, Andrei Crăciun, Daniel Araujo; Ionuț Păduraru, Matei Boșneagă, Robert Crișan, Cosmin Petică, Marius Arhire, Octavian Cireș, Cristian Neacșu, Iulian Cojocaru.
Antrenor-jucător: Florin Ignat

FK Odorheiu Secuiesc: Peter Gălățeanu – Szecsi Barna, Kedei Barna, Balint Andor, Balazsi Attila; Sebestyen Norbert, Kerestely Jozsef, Galfi Artur, Csog Csongor, Jakab Tamas, Miklos Arpad, Hegyi Attila, Csomor Mate.
Antrenor: Jakab Zoltan

Arbitri: Marian Ivănescu (Bucureşti) – Romulus Constantin Pop (Târgu Mureș); Ovidiu Dan Curta (Târgu Mureș)
Observatori:  Radu Petre și Gabriel Gherman (ambii din Bucureşti).

Spectacolul va continua la Galați în week-end și în prima zi a săptămânii viitoare, când sunt programate etapele a X-a, a XI-a și a XII-a din Liga I la futsal. Primele trei turnee ale sezonului 2020-2021 din Liga I s-au jucat la Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc și Târgu Secuiesc.

Iată programul meciurilor din Liga I de la Galați:

Sâmbătă, 12 decembrie – etapa a X-a

  • 13:30 Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – KSE Târgu Secuiesc (LIVE YouTube Futsal Romania)
  • 16:00 United Galați – Imperial Wet Miercurea Ciuc (LIVE PRO X)
  • 18:00 Clujana Cluj – Luceafărul Buzău

Duminică, 13 decembrie – etapa a XI-a

Luni, 14 decembrie – etapa a XII-a

  • 13:30 Imperial Wet – Clujana – restanță etapa 9
  • 16:00 United – Autobergamo (LIVE PRO X)
  • 18:00 KSE – Luceafărul (LIVE YouTube Futsal Romania)

Clasament:

1. Deva 20p (8 meciuri), 2. United 16p (7 meciuri), 3. Imperial 16p (6 meciuri), 4. Odorheiu Secuiesc 9p (8 meciuri), 5. KSE 6p (8 meciuri), 6. Luceafărul 6p (7 meciuri), 7. Clujana 0p (6 meciuri)

Liga a II-a se joacă în acest week-end la Remetea și la Ișalnița

Tot în acest week-end se vor disputa meciurile celui de-al treilea turneu al Seriei a II-a Centru și al Seriei a III-a Vest din Liga a II-a la futsal.

Etapele a VII-a, a VIII-a și a IX-a se vor juca la Remetea (Seria a II-a Centru) și Ișalnița (Seria a III-a Vest). Acesta va fi ultimul week-end al anului în Liga a II-a. Seria I Est și-a disputat ultimul turneu săptămâna trecută.

Iată programul turneului de la Remetea:

Vineri, 11 decembrie – etapa a VII-a

  • 18:00 CSM Târgu Mureș – Korondy Junior 2017 Corund
  • 20:00 Kereszthegy Remetea – AS Inter Gheorgheni

Sâmbătă, 12 decembrie – etapa a VIII-a

  • 14:00 AS Inter Gheorgheni – CSM Târgu Mureș
  • 16:00 Korondy Junior 2017 Corund – Kereszthegy Remetea

Duminică, 13 decembrie – etapa a IX-a

  • 11:00 CSM Târgu Mureș – Kereszthegy Remetea
  • 13:00 Korondy Junior 2017 Corund – AS Inter Gheorgheni

Clasament: 1. Kereszthegy Remetea 18p; 2. Inter Gheorgheni 12p; 3. CSM Târgu Mureș 4p; 4. Korondy Junior 2017 Corund 1p

Iată programul de la Ișalnița:

Vineri, 11 decembrie – etapa a VII-a

  • 17:00 Metropolitan Ișalnița – CSF CFR 1933 Timișoara
  • 19:30 Șoimii Șimand – ACS West Deva

Sâmbătă, 12 decembrie – etapa a VIII-a

  • 14:00 ACS West Deva – Metropolitan Ișalnița
  • 16:30 CSF CFR 1933 Timișoara – Șoimii Șimand

Duminică, 13 decembrie – etapa a IX-a

  • 10:00 Metropolitan Ișalnița – Șoimii Șimand
  • 12:30 CSF CFR 1933 Timișoara – ACS West Deva

Clasament: 1. CSF CFR 1933 Timișoara 18p; 2. Metropolitan Ișalnița 12p; 3. ACS West Deva 6p; 4. Șoimii Șimand 0p

Articol de Adi Dobre / FRF.ro

Sursa: Realitatea de Harghita