În lumea creștină Naşterea lui Iisus a început să fie sărbătorită din secolul al III-lea. Primele sărbători de Crăciun se derulau timp de mai multe zile, începând din luna noiembrie și se încheiau în luna ianuarie.

Alegerea acestei perioade a Bisericii, a permis dispariţia vechilor obiceiuri şi tradiţii păgâne și înlocuirea cu una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii: naşterea lui Iisus.

Sărbătoarea Crăciunului nu exista la începutul creştinismului.

Evangheliile nu menţionau data naşterii lui Iisus Hristos, iar Biserica a trebuit să aleagă o dată.

La început nu toate bisericile creştine aveau aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, până când data de 25 decembrie a fost aleasă în anul 354 e.n. de Biserica din Occident.

Biserica din Orient a păstrat data de 6 ianuarie.

Origini pentru cuvântul „Crăciun”

Originile cuvântului „Crăciun” sunt diverse, controversate şi, de multe ori, coincid.

Origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania, unde „Crăciun” se spune „Natale” (Italia), „Natal” (Portugalia) şi „Navidad/ Natividad” (Spania).
Pentru unii istorici, originile cuvântului vin de la vechii gali din Franţa, deoarece „Crăciun” („Noel”, în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – „noio” (nou) şi „hel” (soare).

Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii şi, în special, la celebrarea solstiţiului de iarnă de vechii gali. Întrucât marile sărbători religioase creştine şi sărbătorile păgâne se suprapun şi se întrepătrund, este dificilă descoperirea originilor exacte ale cuvântului „Crăciun”.

În limba română, la fel ca în multe alte limbi regionale europene, originea latină a continuat să existe până în zilele noastre pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului – „creatio,- onis” însemnând „naştere”.

În engleză, „Christmas” („Mesa de Crăciun”), în germană „Weichnachten” („Nopţile sfinte”), în olandeză „Kerstmis”, iar în greacă „Chrisstouyenna”.

Bradul
Pentru sărbătorirea lui Jul, popoarele nordice plantau un brad în faţa caselor lor. În secolul al XVIII-lea, pomul de Crăciun şi-a făcut intrarea şi în biserici. Înainte ca tradiţia pomului de Crăciun să se răspândească în Germania, exista deja un obicei foarte vechi, ce consta în decorarea ferestrelor, geamurilor, porţilor şi tavanelor cu ramuri de iederă.
În Franţa, prima datare oficială a pomului de Crăciun a fost găsită în provincia Alsacia. În 1521, un edil municipal i-a autorizat pe paznicii forestieri să îi lase pe localnici să taie brazi de mici dimensiuni pentru a celebra Crăciunul.

Primele descrieri ale bradului de Crăciun datează oficial din 1605. Este vorba de descrierile unor brazi de Crăcin din oraşul Strasbourg. În acea epocă, bradul era decorat cu trandafiri din hârtie, figurine din hârtie colorată, mere roşii şi diverse dulciuri. Tradiţia bradului de Crăciun a fost introdusă pe scară largă în Franţa de prinţesa Hélène de Mecklembourg, care a adus-o la Paris în 1837, după căsătoria ei cu ducele de Orléans.
În 1841, prinţul Albert (originar din Germania), soţul reginei Victoria a Marii Britanii, a ridicat un brad de Crăciun în faţa castelului Windsor din Anglia şi a instaurat astfel ceremonia decorării pomului de Crăciun.
apoi în diverse locuri din gospodărie, pentru a apăra familia şi a-i aduce prosperitate. În schimb, celebra ruladă este o prăjitură delicioasă în forma unei buturugi tradiţionale, ornată cu mici decoraţiuni de Crăciun. Se spune că a fost preparată pentru prima dată de un cofetar francez la Paris în anul 1834.
Obiceiuri de Crăciun în Belgia 
În Belgia, indiferent de vreme, mii de persoane asista la aprinderea lumânărilor, la ora 12 noaptea fix, în centrul oraşelor.
Cum se sărbătorește Crăciunul în Bulgaria
În Bulgaria, Crăciunul („Koleda”) începe la 12 noaptea. Fetele pregătesc o pâine specială („Krava”) pentru al lor „Koledar” (colindător) favorit.
Crăciunul în Țările de Jos
Olandezii îl aşteaptă pe „Sinter Klaas” care vine pe un cal alb şi lasă daruri în saboţii de lemn.  

Articolul precedentAlexandra Păcuraru: „Vom intra în Schengen, dar cu fruntea sus! Uniți, vom impune forță și nu vom mai ingenunchea niciodată!”
Articolul următorPrognoza meteo 26 decembrie. Vreme de primăvară, în toiul iernii – temperaturi de 15 grade