Mai multe percheziții se desfășoară chiar la această oră pe raza județelor Brașov, Harghita și Iași, într-un dosar în care sunt vizate achiziții publice de aparatură, dar și de consumabile medicale la prețuri supraevaluate. Surse Realitatea PLUS susțin că perchezițiile au ajuns chiar și la sediul Biroului de Operațiuni Speciale din Brașov, unde este vizat chiar șeful instituției, dar și un ofițer, care ar fi oferit informații din dosar persoanelor vizate. 

UPDATE ora 17.00:

În completarea comunicatului nr. 824/VIII/3 din data de 3 decembrie 2020, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii anticorupție din cadrul Serviciului teritorial Brașov desfășoară cercetări penale in rem (față de fapte) în legătură cu presupusa comitere, de către mai mulți funcționari publici, a următoarelor infracțiuni:

– luare de mită,
– dare de mită,
– trafic de influență,
– cumpărare de influență,
– abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și a altor infracțiuni asimilate celor de corupție.

Cauza are ca obiect presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din județele Brașov și Harghita, a unor contracte prin care unitățile respective ar fi achiziționat echipamente și produse medicale supraevaluate, dintre care unele nici nu îndeplineau condițiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare.
Pentru atribuirea contractelor preferențiale plătite din bani publici, spitalele în cauză ar fi organizat proceduri formale prin care să fie desemnată câștigătoare o anumită firmă.
În schimb, persoane din conducerea spitalelor și/sau persoane cu ascendent și influență asupra acestora ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective.
Din cercetări a reieșit că activitățile frauduloase ar fi avut loc în perioada 2019 – 2020, prejudiciul în dauna spitalelor s-ar ridica la suma totală de 1.669.234 lei, iar sumele de bani date/promise de reprezentantul firmei respective ar varia între 5.000 euro și 89.000 euro.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Știre inițială: 

Percheziții sunt în plină desfășurare și au loc, potrivit informațiilor Realitatea PLUS, la trei unități medicale din Brașov și Odorheiul Secuiesc.

Vorbim despre spitalele de Boli Infecțioase și de Neuropsihiatrie, ambele din Brașov, precum și la Spitalul Municipal din Odorheiul Secuiesc.

În plus, se pare că percheziițile s-ar fi extins și la sediul Biroului de Operațiuni Speciale din Brașov, unde este vizat chiar șeful instituției, dar și un ofițer de acolo, care ar fi dat informații din anchetele care se făceau

Perchezițiile au la bază suspiciuni de corupție ale procurorilor DNA în ceea ce privește achiziția de aparatură medicală și consumabile.

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada decembrie 2019 – prezent.

În cursul zilei de 03 decembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 de locații situate pe raza județelor: Brașov, Harghita și Iași, din care patru sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcție Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Sursa: Realitatea de Harghita

Articolul precedentLEGILE PUTERII | Ludovic Orban: ”Vom avea patru ani de pace politică! Ne vom ocupa să avem spitale, digitalizare, infrastructură” Ce mai promite premierul
Articolul următorCOVID-19. Restricțiile se extind și în alte localități harghitene