Pesta porcină africană a fost confirmată, vineri, într-o gospodărie din judeţul Covasna, virusul a fost confirmat la doi porci morţi găsiţi la groapa de gunoi a oraşului Sfântu Gheorghe.

Poliţia Covasna l-a identificat pe proprietarul gospodăriei din care au provenit cadavrele, iar gospodăria a fost plasată sub supraveghere. Pentru ca virusul să nu s răspândească, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, a animalelor, a produselor şi mijloacelor de transport. De asemenea, s-au făcut dezinfecţia exploataţiei şi ecarisarea cadavrelor.

„Din investigaţiile preliminare, animalele afectate au fost crescute în gospodăria respectivă timp de aproape un an, fiind furajate de cele mai multe ori cu resturi alimentare, provenite inclusiv din tomberoane şi platforme de gunoi. Porcinele nu erau identificate cu crotalii auriculare”, arată ANSVSA.

Astfel, s-au stabilit o zonă de protecţie pe o rază de 3 kilometri şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului. Chiar dacă în zonă mai sunt familii care cresc porci, nu s-a luat măsura uciderii lor, însă oamenii au fost înştiinţaţi ca dacă un porc moare să anunţe imadiat autorităţile. În total în cartierul unde este casa de unde provin porcii morţi mai sunt 61 de animale.

Covasna este al 20-lea judeţ în care este semnalată pesta porcină africană

Articolul precedentVIDEO O victorie şi o înfrângere pentru echipele harghitele în Erste Liga
Articolul următorFOTO O căruţă a fost lovită de un autoturism la Sânmartin