Specialiştii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Harghita controlează un număr de 13.000 de parcele ale fermierilor care au solicitat subvenţie, pentru a vedea dacă realităţile din teren corespund cu informaţiile care se regăsesc în cererea de acordare a ajutorului de la UE şi dacă sunt respectate angajamentele luate de aceştia.

Directorul APIA Harghita, Haschi Andras, a declarat, pentru AGERPRES, că este cea mai importantă activitate a instituţiei din această perioadă, controlul urmând să fie finalizat până pe 15 octombrie. Potrivit directorului instituţiei, verificările se fac atât prin teledetecţie, cât şi prin deplasarea specialiştilor APIA pe teren.

Avem un eşantion în care sunt incluşi 1.250 de fermieri, numărul acestora se mai modifică foarte puţin. Asta înseamnă că noi avem de verificat în teren 13.000 de parcele. Verificările se efectuează în mai multe moduri, atât prin teledetecţie, cât şi prin control clasic. Prin teledetecţie înseamnă printr-un sistem satelitar, acolo nu trebuie să ieşim în teren, dar foarte multe parcele trebuie să le vedem practic cu ochii noştri. Asta înseamnă că trebuie să ieşim în teren, să măsurăm, să vedem dacă cultura respectivă se află acolo, dacă omul îndeplineşte toate condiţiile pentru a primi subvenţiile. Această activitatea se desfăşoară, practic, toată vara şi trebuie finalizată până în 15 octombrie şi se desfăşoară pe întreg judeţul, începând de la Bilbor până al Tuşnad„, a precizat Haschi Andras.

Acesta a explicat că, în general, cererile depuse de fermierii din Harghita „au o calitate mult mai bună faţă de nivelul ţării”, întrucât oamenii sunt ajutaţi de echipe de specialişti de la nivel local, singurele probleme fiind legate de identificarea greşită a terenurilor.

Cele mai multe probleme intervin, de obicei, la identificarea terenului. Fermierii sunt oameni simpli, dacă le arăţi o hartă fotografiată din avion se descurcă foarte greu în acest domeniu, iar acel teren în cele mai multe cazuri e identificat greşit, pentru că sunt parcele mici, este greu să găseşti exact care este parcela ta. Dar, având aceste ajutoare, care au experienţă foarte mare în acest domeniu, în judeţul Harghita avem foarte puţine probleme de identificare greşită„, a mai arătat şeful APIA Harghita.

Un număr de 25.860 de fermieri au depus, în acest an, cereri pentru subvenţie la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Harghita, pentru o suprafaţă totală de 181.526 hectare.

AGERPRES

Articolul precedentCoronavirus 23 iulie: 104 noi infectări! Situația în fiecare județ!
Articolul următorUn fotograf din Odorheiu Secuiesc, distins cu Premiul ”Cetăţeanul european 2021” pentru proiectul Geofolk