În perioada 23 – 29 iunie 2019, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita organizează, în municipiul Miercurea Ciuc, un stagiu de pregătire în domeniul tacticilor de intervenție și al armelor de foc.

La aceste activități au fost invitați să participe profesioniști din structuri polițienești pregătite pentru acțiuni speciale, din Slovacia și Republica Moldova, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – S.I.I.A.S., Oficiul Național de Protecție a Martorilor, dar și echipe ale Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din cadrul a 9 Inspectorate de Poliție Județene din România.

Diversitatea elementelor de pregătire și a participanților asigură un eficient schimb de experiență în domeniu și o armonizare profesionistă a tacticilor de intervenție ale structurilor de acțiuni speciale ale Poliției Române, cu cele ale altor state europene.

Începând cu anul 2010, pe parcursul mai multor ediții, stagiul polițiștilor de intervenție a devenit o tradiție în județul Harghita, unde gazdele, alături de luptătorii Poliției Române, au împărtășit din experiența proprie cu agenți federali din Departamentul de Sat al Statelor Unite ale Americii, dar și cu polițiști din alte țări de pe bătrânul continent, cum ar fi Germania, Slovenia, Polonia, Slovacia și Ungaria.

Articolul precedentImperial Wet Miercurea Ciuc a început campania de achiziții
Articolul următorFOTO Exerciţiu ISU la un hotel din Miercurea Ciuc