Președintele a ținut o conferință de presă că să ne anunțe indirect că, dacă evaluarea NATO iese pozitivă, nu ne lasă oricum. Ci ne lasă și reformele de care avem nevoie: România educată, reforma serviciilor secrete, o coaliție care să modifice Constituția în legislatura viitoare. Chiar o Românie prosperă! N-a îndrăznit să pronunțe sintagma și nici să vină cu un sinonim la prosperitate. Ne-a asigurat că nu ne pregătește pentru austeritate și ne-a lăsat sa căutăm pe cont propriu antonimele.
A fost calm și răbdător, cu vocea adeseori afectuoasă, ca un bunic, ca un patriarh la gura sobei care le lasă nepoților cheile cramei și ii asigură că vor găsi vin bun și neașteptat de vechi și nobil.
Ne-a  explicat că sunt probleme mari, crize multiple. Dar România e bine, are grija nu doar de ea, ci de securitatea globală. Și, pentru ce n-a spus, ne-a oferit și o explicație: e război la graniță, unii ne sunt dușmani și nu e bine să vorbim în gura mare.
Conferința de presă prezidențială s-a pliat perfect pe trăsătura ancestrală de a aștepta binele de la cei mari și puternici: Dumnezeu, domnitorul și statul. Nu ni s-a spus nimic despre ce am avea de făcut noi de acum înainte. În afara de a consuma cu porția. Adică, austeritatea o vom evita ca să nu decompensăm economic, dar nici nu consumăm, ca nu vom avea de unde.
Problema discursului prezidențial nu e pentru noi, răzeșii. Problema este pentru boierii domnitorului. Nici ei nu au prea avut ce să -și noteze și nu știu ce ar avea de făcut. Altceva decât să țină de Coaliția care pe cât s-a născut de greu, pe atât este de eficientă acum! Cu alte cuvinte, să facă ce fac acum! E foarte bine! Ce merge bine nu trebuie schimbat! Pentru un uriaș aparat de stat indemnul prezidențial sună bine: au de stat înainte pentru că cine nu face nici nu greșește!

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET: Rugăciunea cea mai puternică este rugăciunea scurtă, care se face din adâncul inimii
Articolul următorModificările codului fiscal ajung pe masa Guvernului – Ce taxe cresc, cum se vor impozita IMM-urile, ce deduceri se acordă