Vremea se va încalzi astăzi în cea mai mare parte a ţarii, devenind calda pentru aceasta data, chiar deosebit de calda în regiunile estice şi sud-estice.

Temperaturile maxime vor fi de la 5 si 16…17 grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei.

Cerul va avea înnorari în vest şi în nord-vest, unde va ploua slab, în special în prima parte a zilei.

 

La munte, îndeosebi la altitudini mai mari de 1500 m se vor semnala precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificari la munte, la altitudini mari, unde rafalele vor mai depaşi 60…80 km/h şi temporar în vestul şi sud-estul teritoriului.

În Bucuresti, vremea se va încalzi, astfel ca temperatura maxima va fi de 13…15 grade, cu mult peste norma climatologica specifica pentru ultima decada a lunii noiembrie.

 

La munte, cerul va fi mai mult noros, iar îndeosebi la altitudini mai mari de 1500 m local se vor semnala precipitaţii slabe mixte.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificari la altitudini mari, unde rafalele vor mai depaşi 60…80 km/h.

Valorile de temperatură vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent. 

Articolul precedentAtenționare de la FBI pentru o vulnerabilitate a unui software VPN
Articolul următorPrețuri ȘOCANTE la energia electrică de la 1 ianuarie. Nu ai ales furnizor, plătești cu 80% mai mult