Proiectele finanţate din bugetul participativ al municipiului Miercurea-Ciuc, care au fost propuse de cetăţeni ai oraşului, se află în fază de implementare, urmând să fie finalizate în primăvara anului viitor, a anunţat, luni, primarul Korodi Attila.

Potrivit sursei citate, a fost finalizat proiectul privind modernizarea şi extinderea parcului Calistenis, de lângă Arena Eross Zsolt, din bugetul participativ fiind montate dale antiaderente sub elementele metalice, iar din bugetul oraşului şi prin contribuţia angajaţilor Secţiei Floricole a oraşului fiind extins spaţiul, cu echipamente sportive suplimentare.

Tot din bugetul participativ mai sunt sunt în faza de implementare mai multe proiecte, unele unice, cum ar fi realizarea unui parc muzical, în fapt o grădină muzicală comunitară în Parcul Central, „în care copiii cu dizabilităţi să se poată juca împreună cu copiii fără dizabilităţi, oferind în acelaşi timp oportunităţi de divertisment pentru mai multe vârste”.

De asemenea, se va extinde locul de joacă din Parcul central şi se va realiza un teren de joacă în strada Ghioceilor.

Ultimele două proiecte finanţate din bugetul participativ vizează amenajarea unui parc pentru plimbat câinii şi realizare unui suport pentru depozitarea bicicletelor.

Viceprimarul Bors Bela a precizat că proiectele propuse de cetăţeni se vor finaliza în primăvara anului viitor şi, ţinând cont de succesul avut de acest demers, şi în anul 2023 va fi propus un buget participativ.

Primarul Korodi Attila, a ţinut să puncteze că este nevoie de acest mecanism de participare civică, întrucât sunt anumite tipuri de proiecte care nu pot ajunge decât în acest fel la cunoştinţa autorităţilor locale.

În 2022 a fost pentru prima dată când la Miercurea-Ciuc a fost propus un buget participativ, de 500.000 lei, dar proiectele eligibile depuse de cetăţeni au fost în valoare de 250.000 lei.

AGERPRES

Articolul precedentMisiunile pompierilor harghiteni din ultimele zile
Articolul următorStart pentru proiectul imobiliar gigant de aproape 2 miliarde de euro la Cluj-Napoca – cel mai mare din România