Pornit cu o mașină nouă și complet diferită de cea anterioară, harghiteanul a bifat cu succes etapa sa de casă – Raliul Harghitei – venind pe poziția a patra la general în Trofeul Rally2 și clasa A2

„Având în vedere faptul că timpul de pregătire al mașinii a fost foarte scurt, făcând imposibilă realizarea unei sesiuni de teste, mă declar mulțumit de parcursul nostru din Raliul Harghitei. Cu atât mai mult cu cât la Shakedown-ul de vineri dimineață reușisem să parcurgem primii kilometri cu Peugeot-ul. Desigur, mi-aș fi dorit un rezultat pe podium în etapa noastră de casă, însă calculele din service-ul localizat în Odorheiu Secuiesc nu s-au potrivit cu condițiile meteorologice de pe prima specială a raliului – Bucin, astfel că ploaia torențială venită pe la mijlocul celor aproape 30 de km cronometrați a făcut ca alegerea cauciucurilor să nu mai aibă sens.” – a spus pilotul Maxx Racing

Ghinionul cauzat de ploaia de pe Bucin nu l-a descurajat pe István Gál, care secondat de Zsolt Bálint a mărit ritmul, reușind să-și adjudece victoria Super Specialei „Árpád Dietrich” de vineri după-amiaza – organizată în centrul municipiului Odorheiu Secuiesc. Ziua secundă i-a găsit determinați pe cei doi echipieri într-o cursă de recuperare, fapt reflectat de victoria tuturor celor 3 treceri pe cei 6.12 km ai specialei „Merești”, precum și victoria celei de-a doua treceri a celei mai impresionante și tehnice probe de asfalt din România – „Lueta”. Din păcate însă, o pontare grăbită le-a adus sportivilor harghiteni o penalizare de un minut.

„Chiar dacă pentru noi raliul s-a sfârșit în afara zonei podiumului, suntem fericiți că am câștigat 5 din cele 12 probe în ierarhia Trofeului Rally2. Desigur, cea mai specială victorie rămâne cea a Super Specialei ‚Árpád Dietrich’ dar la fel de bine s-a simțit și să dominăm speciala ‚Merești’. Rămânem cu 23 de puncte în clasamentul general, adică pe poziția a treia la egalitate de puncte cu un alt echipaj și la 10 puncte distanță de lideri. Din nefericire, programul nu-mi permite prezența la etapa argeșeană, ceea ce înseamnă că – cel mai probabil – ne revedem pe specialele raliului de la Baia Mare.” – a completat harghiteanul

 

Articolul precedentCARAVANA ANTIMAFIA – Anca Alexandrescu descinde, joi, în Gorj – județul care a devenit ținta gigantului austriac OMV. Joi, ora 18:00, pe Realitatea PLUS
Articolul următorRăspunsul halucinant al Fondului de Garantare a Asiguraților la solicitarea Eurohold și BERD