Sezonul de schi s-a deschis de câteva zile în staţiunea Harghita Mădăraş, unde funcţionează o singură pârtie de schi, existând speranţa ca o a doua pârtie să poată fi folosită din acest weekend.

Administratorul pârtiilor de schi de la Harghita Mădăraş, Sipos Zoltan, a declarat, pentru AGERPRES, că deocamdată este deschisă pârtia Kicsi Sugo, pe care se află un strat de zăpadă artificială de 30 de centimetri, tunurile de zăpadă fiind pornite şi pe pârtia Kicsi Mihaly, care ar putea fi funcţională începând de sâmbătă.

Deocamdată, în zonă ninge, vremea este superbă, iar condiţiile de schi sunt foarte bune, pe pârtie fiind prezenţi mai mulţi iubitori ai sporturilor de iarnă.

Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Örs, a precizat că în acest sezon, 120 de salvatori montani sunt pregătiţi să vină în ajutorul celor care au nevoie, pe tot teritoriul judeţului Harghita.

Sursa: Agerpres

Articolul precedentPrințul Nicolae, nepotul Regelui Mihai – întoarcerea la regalitate. Culisele statului paralel, duminică, ora 21:00
Articolul următorCetățenii repatriați din Maroc, mulțumiți de modul în care Guvernul României a reușit să-i aducă înapoi în acasă