Ieri, 15 aprilie, a avut loc prima confruntare din finala mică a campionatului naţional de horchei pe gheaţă. Protagoniste, ACSH Gheorgheni şi Sport Club Miercurea Ciuc. Victoria a revenit ciucanilor, care s-au impus în deplasare, scor 2-4 (0-1, 2-1, 0-2). Meciul a fost unul echilibrat, iar golurile victoriei au venit pe final.
Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 0-1, după golul înscris de Papp în minutul 14.
Cea de-a doua repriză a revenit hocheiştilor din Gheorgheni, care au înscris prin Goga de două ori, în minutele 25 şi 39, ambele în superioritate. Pentru ciucani a marcat Sallo în minutul 26.
Şi repriza finală a fost echilibrată, cu toate acestea ciucanii au reuşit să înscrie de două ori, odată cu 5 minute înainte de final prin Antal, iar ultima reuşită a aparţinut lui Rokaly cu 1 minut şi 39 de secunde înainte de ultimul fluier.
Finala mică se dispută după sistemul cel mai bun din 3 patide, primul la 2. Următorul meci este mâine, la Miercurea Ciuc.
Şi în finala mare ş-a disputat primul meci. CSM Galaţi a trecut de Corona Braşov cu scorul de 5-2.