În cifre, sezonul estival – vara 2020 se traduce astfel: 4.954 misiuni de asigurare, menținere și restabilire a ordinii publice, misiuni în cooperare și transporturi, 11 fapte penale și 233 de fapte contravenționale. 

Anul acesta, urmare a contextului internațional și național reprezentat de pandemia de Coronavirus, principalele misiuni ale jandarmilor harghiteni au fost focusate pe protejarea sănătății întregii comunităţi, respectarea măsurilor de protecţie sanitară, atât pentru propria siguranţă cât şi pentru protejarea semenilor. 
A fost înregistrată o scădere a misiunilor de asigurare a ordinii publice, dar o creștere a celor de menținere a ordinii publice prin patrule de jandarmerie sau patrule de ordine publică formate din polițist și jandarm.
Astfel, în perioada de referință 15 iunie- 15 septembrie, au fost executate un număr de 137 misiuni de asigurare a ordinii publice,  faţă de 295 în sezonul estival-vara 2019 (reprezentând o scădere cu 53.56%) cu un efectiv de 333  de jandarmi faţă de 1768 în anul 2019, atât în mediul urban, cât şi în cel rural. În principal acestea au vizat asigurarea unor măsuri specifice la unele competiții sportive, asigurarea măsurilor de ordine pe timpul derulării examenelor școlare, precum și derularea unor activități premergătoare alegerilor locale.
    Pe segmentul misiunilor de restabilire a ordinii publice nu au fost constatate tulburări grave. Intervenţiile venite în sprijinul misiunilor proprii, dar şi la solicitare au constat în aplanarea unor conflicte de mică amploare sau în soluţionarea unor apeluri primite prin Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112, intervenții de îndepărtare a animalelor sălbatice și de salvare-evacuare. În perioada analizată au fost un număr de 54 astfel de intervenţii, în scădere cu 27 faţă de 2019.  
    În ceea ce privește menținerea ordinii publice în perioada de referință au fost executate 4604 misiuni de menţinere a ordinii publice, faţă de 2216 în anul anterior, (reprezentând o creștere cu 107,76 %), atât în mediul urban, cât și în mediul rural.
Activitatea desfăşurată de Posturile de Jandarmi Montane Harghita Băi, Borsec, Băile Tuşnad şi Lacu Roşu, precum şi de Postul de Jandarmi Balneoclimateric Praid s-a concretizat în patrulări în staţiunile din raza de competenţă şi pe traseele turistice adiacente acestora, dar şi prin acţiuni desfăşurate în colaborare cu poliția, cu angajați ai Rezervaţiilor Cheile Bicazului-Haşmaş, Tinovul Mohoş, Cheile Vârghişului și Direcției Silvice Harghita.  
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita a executat, în baza documentelor de cooperare / colaborare, un număr de 85 de misiuni (cu poliţia, cu ariile protejate, cu I.S.U.J. Harghita,  cu organele administraţiei publice locale, cu organele silvice, precum și cu alte instituţii) cu un efectiv total de 339 de jandarmi.
De asemenea, au fost executate un număr de 74 de transporturi speciale și de valori.
În această perioadă au fost constatate un număr de 11 fapte penale și 233 de fapte contravenționale.
Pe linia constatării și aplicării sancțiunilor contravenționale, jandarmii harghiteni au constatat un număr de 233 de contravenții, față de  323 în anul 2019, aplicând  155 de avertismente scrise și 78 de amenzi, însumând o valoare totală de 43.400 de lei. 
    

    Pe legi, situaţia sancţiunilor contravenţionale se prezintă astfel: 
    
    Legea 54/2012,privind desfăşurarea activităţilor de picnic = 43 sancţiuni contravenţionale;
    Legea 61/1991 rep., pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice = 82  sancţiuni contravenţionale;
    Legea 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice = 24 sancţiuni contravenţionale;
    Legea 12/1990 rep., privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite = 2 sancţiuni contravenţionale; 
    O.U.G. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura = 27 sancţiuni contravenţionale 
    Legea 55 //2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19     = 46 sancţiuni contravenţionale
    OUG 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991= 9 sancţiuni contravenţionale

Sursa: Realitatea de Harghita

Articolul precedentCOD GALBEN de ceață în județul Harghita
Articolul următorRecord de infectări. 1767 de cazuri noi. Numărul îmbolnăvirilor din județe