La data de 15 iulie 2020, în jurul orei 15:50, un bărbat de 63 de ani, din municipiul Topliţa, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 15, în localitatea Capu Corbului, fără să fie posesor de permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

Conducător auto aflat sub influenţa alcoolului identificat de poliţişti în traficul rutier, pe raza comunei Ciumani

La data de 16 iulie 2020, în jurul orei 01:15, un bărbat de 29 de ani, din comuna Ciumani, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autovehicul pe strada Kulcsar din localitate, având 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la Spitalul Municipal Gheorgheni, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, sens în care pe numele său s-a întocmit dosar penal.

Poliţiştii au identificat un bărbat de 38 de ani, din comuna Secuieni, bănuit de furtul a peste 13.000 de lei din locuinţa unei femei de 69 de ani, din comuna Porumbeni

La data de 15 iulie 2020, în jurul orei 10:30, Postul de Poliție Porumbeni a fost sesizat cu privire la faptul că, în perioada 26 iunie – 04 iulie a.c., autori necunoscuți au sustras 13.400 de lei, din locuinţa unei femei de 69 de ani.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 38 de ani, din comuna Secuieni, care ar fi sustras banii în timp ce efectua lucrări în locuința victimei, știind de locul unde aceasta îi ținea, momentul fiind acela în care proprietara era plecată la cumpărături.

Cercetările sunt continuate în vederea recuperării prejudiciului cauzat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Bărbat turmentat, cu un permis falsificat, depistat de poliţişti pe D.N. 13/B, în comuna Praid

La data de 15.07.2020, în jurul orei 14:30, un bărbat de 45 de ani, din comuna Praid, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 13/B, în localitatea sa de domiciliu, având 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a prezentat pentru control un permis de conducere ce părea eliberat de autoritățile din Ucraina, iar în urma unei examinări amănunţite poliţiştii au observat că acesta prezintă suspiciuni de contrafacere.

Astfel, permisul de conducere susceptibil a fi fals a fost ridicat în vederea expertizării criminalistice, pentru a se determina dacă este un act autentic sau unul contrafăcut.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi conducere fără permis.

Biciclist de 50 de ani autoaccidentat uşor pe D.J. 137/A, în comuna Ulieş, din cauza stării de ebrietate în care se afla

La data de 15.07.2020, în jurul orei 10:20, un bărbat de 50 de ani, din comuna Ulieş, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe D.J. 137/A, pe raza localităţii sale de domiciliu, având 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, autoaccidentându-se uşor.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentRaliul Perla Harghitei restricționează circulația în județ!
Articolul următorÎncep înscrierile la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”