În Ședința Guvernului din 16 iunie 2022 a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum”, în anul 2022.

Astfel, se stabilește o schemă de ajutor de minimis pentru susținerea producției de cartof, în baza prevederilor Regulamentelor europene. Categoriile de fermieri cărora li se aplică sprijinul prevăzut prin prezenta hotărâre sunt:

  • producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător;
  • producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale;
  • producători agricoli persoane juridice

„Oferim cultivatorilor de cartofi sprijinul de care au nevoie pentru a continua să obțină producții care să acopere necesarul de consum al României.  Am alocat în bugetul acestui an 15 milioane de lei pentru susținerea producției de cartofi românești, iar prin viitorul Plan Național Strategic oferim sprijin pentru construirea de depozite dedicate recoltelor de cartofi. Ne asigurăm astfel că vom avea pe piață cartofi românești o perioadă mai lungă de timp în decursul unui an”, a declarat ministrul Adrian CHESNOIU.

Toți cei interesați trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate:

a) să dețină o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha;
b) să obțină o producție de minimum 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 29 noiembrie a anului de cerere;
c) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum în anul 2022;
d) să facă dovada producției realizate prin documente justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare). 

Cererea de înscriere în program și documentele însoțitoare se depun începând cu data intrării în vigoare a  prezentei hotărâri, până cel târziu la data de 15 iulie inclusiv, a anului de cerere.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, în sumă 15.000.000 lei, reprezentând echivalentul a maximum 3.000.000 euro și se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2022.

Valoarea  maximă  în  euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 200  euro/ha, iar plata se efectuează proporțional cu suprafața efectiv cultivată. Valorificarea producției se face până la data de 29 noiembrie inclusiv, a anului de cerere.

Verificările în teren pentru identificarea culturii și evaluarea producției de cartofi se realizează de echipe mixte, constituite din reprezentanți ai Direcțiilor pentru Agricultură Județene și ai APIA.

Articolul precedentALERTĂ de holeră la granița României! Ce spun medicii infecționiști
Articolul următorPrimele contracte pentru amenajarea teritoriului și planificarea urbană, finanțate prin PNRR, au fost semnate de Ministerul Dezvoltării