ADMINISTRATORII SȚAȚIUNII STRAJA, SCEPTICI ÎN PRIVINȚA DESCHIDERII SEZONULUI DE SCHI

ADMINISTRATORII SȚAȚIUNII STRAJA, SCEPTICI ÎN PRIVINȚA DESCHIDERII SEZONULUI DE SCHI
Calitatea zăpezii nu permite practicarea schiului
Deschiderea pârtiilor de schi Stațiunea Straja din Valea Jiului în acest sfârșit de săptămână se află sub semnul întrebării, în condițiile în care temperaturile nocturne din ultimele zile au fost pozitive și au afectat stratul de zăpadă pregătit de administratorii pârtiilor.
Administratorii pârtiilor din stațiunea Straja au început de mai mult timp pregătirile pentru noul sezon, iar tunurile de zăpadă artificială au fost pornite în perioada în care temperaturile au fost negative.
Pe timpul nopții au fost, de asemenea, temperaturi pozitive, de 2°C, iar deschiderea sezonului depinde de starea vremii în zilele de vineri și sâmbătă, a explicat cabanierul Emil Părău, unul dintre administratorii pârtiilor din Straja.
Conform cabanierului, în stațiunea Straja este zăpadă, dar calitatea acesteia nu permite practicarea schiului.
Deschiderea pârtiilor de schi din stațiunea Straja era programată inițial pentru sâmbătă, relatează Radio România Timișoara.
26 de kilometri de domeniul schiabil
Instalațiile de transport pe cablu din stațiune sunt funcționale și asigură un acces ușor al schiorilor la toate pârtiile.
Pe lângă aceste instalații, stațiunea dispune și de o telegondolă care pleacă din Lupeni spre Straja, o parcare la stația de plecarea teleondolei, precum și multe alte facilități pe care autoritățile locale le oferă schiorilor.
Întins pe aproximativ 26 de kilometri, domeniul schiabil din Straja implică 12 pârtii de toate nivelurile.
Citește și:
- 22:48 - Televiziunea fugarului Ghiță lansează un atac la adresa lui Călin Georgescu, înainte ca acesta să vină la „Culisele Statului Paralel”, cu Anca Alexandrescu
- 22:42 - Emisiune de colecție Culisele Statului Paralel. Călin Georgescu: „Pe mine mă puteți elimina, chiar și fizic, dar se vor naște milioane de lideri”
- 20:17 - Cristian Rizea, acuzații la adresa unui controversat om de afaceri din Constanța, după un incident petrecut la Monte Carlo
- 18:33 - Primele avioane cisternă ale SUA au ajuns în România - VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











