ALEȘII PREGĂTESC UN CADOU DE MILIOANE PENTRU DIRECTORII DIN COMPANIILE DE STAT

ALEȘII PREGĂTESC UN CADOU DE MILIOANE PENTRU DIRECTORII DIN COMPANIILE DE STAT
Lege specială pentru pensii uriașe
O propunere legislativă, care a trecut deja de Senat, urmărește modificarea legii, astfel încât directorii și administratorii companiilor, care sunt numiți pe baza unui contract de mandat, să beneficieze de vechime în muncă la calcularea pensiilor. Altfel spus, ca activitatea desfășurată în baza unui contract de mandat să fie contabilizată ca vechime în muncă, chiar daca acești directori sunt delegați pentru o perioada limitată de timp, potrivit Realitatea Plus.
Concret, se dorește introducerea a două noi articole în Codul Muncii ce vizează contractele de mandat, definite drept contractele în temeiul cărora o persoană desfășoară activități profesionale, în schimbul unei remunerații.
O altă prevedere vizează o excepție de la Legea pensiilor astfel încât aceste contracte de mandat să fie asimilate salariilor, altfel spus directorii să beneficieze de aceleași drepturi ca și salariații, unul dintre acestea fiind chiar vechimea în muncă. Inițiatorii spun că fără această măsură, directorii care își desfășoară activitatea în baza unui contract de mandat sunt discriminați în raport cu ceilalți salariați.
Chiar și așa, propunerea legislativă a primit avize negative pe linie, atât de la Consiliul Legislativ cât și de la Consiliul Economic-Social, dar și de la Guvern.
Un argument, prezent în toate cele trei avize, este că aceste contracte de mandat prin care sunt numiți directorii societăților comerciale nu sunt identice cu contractele de muncă. Ba mai mult, persoana care dă un mandat nu este un angajator, deci mandatarul nu are calitatea de salariat.
În al treilea rând, contractul individual de muncă presupune o relație de subordonare a angajatului faţă de angajator, în timp ce, în cazul contractului de mandat, nu există o astfel de subordonare. Nu în ultimul rând, cei de la CES subliniază că inițiativa legislativă se referă doar la directori, însă și alte persoane pot desfășura activități în baza unui contract de mandat, fără ca legea să facă referire la situațiile acestea.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:41 - Secretarul Trezoreriei SUA cere front comun împotriva finanțării Iranului
- 21:28 - Daniel Udrescu: Regimul fiscal al proprietății imobiliare după modificările aplicabile începând cu anul 2026: dublă și chiar triplă impunere, incoerență sistemică și discriminare structurală între persoana fizică și persoana juridică
- 21:27 - Anca Alexandrescu: „Ne-ați înnebunit că „vin rușii”. N-au venit rușii, vin nemții”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News














