Actualitate· 2 min citire

ANM: PLOI, POLEI, NINSORI ȘI INTENSIFICĂRI ALE VÂNTULUI, PÂNĂ SÂMBĂTĂ DUPĂ-AMIAZĂ

ANM: PLOI, POLEI, NINSORI ȘI INTENSIFICĂRI ALE VÂNTULUI, PÂNĂ SÂMBĂTĂ DUPĂ-AMIAZĂ

ANM: PLOI, POLEI, NINSORI ȘI INTENSIFICĂRI ALE VÂNTULUI, PÂNĂ SÂMBĂTĂ DUPĂ-AMIAZĂ

Realitatea de Harghita
Scris de Realitatea de Harghita Publicat: 5 dec. 2024, 12:05

Potrivit ANM, de joi, de la ora 10.00, până sâmbătă, la ora 18.00, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării

Până sâmbătă, la ora 18.00, va ploua în majoritatea zonelor țării, vântul va sufla cu putere și se va depune polei. La munte va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus va ajunge la 15 centimetri, potrivit meteorologilor.

Potrivit ANM, de joi, de la ora 10.00, până sâmbătă, la ora 18.00, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării.

”Vor predomina ploile, însă în noaptea de joi spre vineri (5/6 decembrie) și în dimineața zilei de vineri, în nordul Olteniei și al Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și în Moldova, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat se va depune polei”, a transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, la munte vor predomina ninsorile și mai ales în Munții Banatului, Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură  se va depune strat de zăpadă în general de până la 10...15 cm.

”Se vor acumula cantități de precipitații local de 10...15 l/mp, iar îndeosebi la munte și în sud-vest, pe arii restrânse, peste 20 l/mp. Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40…60 km/h”, a mai transmis ANM.

De joi până vineri dimineață, în București, cerul va fi mai mult noros, iar spre sfârșitul nopții vor fi precipitații slabe sub formă de ploaie și trecător lapoviță.

”Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad. Prognoză Meteorologică pentru Intervalul”, a mai transmis ANM.

Vineri pe zi, vremea va fi închisă.

”Temporar va ploua slab, iar dimineața, trecător vor fi posibile precipitații și sub formă de lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4...5 grade, iar cea minimă va fi de 1...2 grade. Prognoză Meteorologică pentru Intervalul”, a transmis ANM.

În perioada 07.12.2024 Ora 08:00 - 07.12.2024 Ora 18:00, valorile termice diurne vor fi în creștere ușoară față de intervalul anterior.

”Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua îndeosebi în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 7 grade”, arată ANM.


Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News