Actualitate· 2 min citire

Autoritățile din Sărmaș cer împușcarea ursului care a ucis sute de găini din gospodării

Autorităţile din Sărmaş cer împuşcarea ursului care a ucis sute de găini din gospodării

Autorităţile din Sărmaş cer împuşcarea ursului care a ucis sute de găini din gospodării

Realitatea de Harghita
Scris de Realitatea de Harghita Publicat: 3 oct. 2022, 17:41

Autoritățile din localitatea Sărmaș au solicitat Ministerului Mediului aviz pentru împușcarea ursului care a ucis aproximativ 300 de găini

Autoritățile din localitatea Sărmaș au solicitat Ministerului Mediului aviz pentru împușcarea ursului care a ucis aproximativ 300 de găini în gospodăriile din comună, după ce demersurile pentru relocarea lui nu au avut succes.

"Am făcut toate demersurile pentru împușcare, pentru că nu se mai poate, în situația în care nu am putut nicicum să îl relocăm. Acum așteptăm avizul de la Ministerul Mediului, de la București, pentru recoltare", a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Sărmaș,Valentin Mîndru.

Acesta a precizat că, în ultimele două zile, ursul respectiv nu a mai venit în comună și nu știe dacă "s-a săturat sau a plecat în altă parte".

Primarul a mai spus că mai sunt urși care vin în apropierea comunei, la lanurile de grâu sau la pomii fructiferi, dar aceștia nu atacă animalele din gospodării. De asemenea, mai există un urs care preferă stupii, dar acesta nu vine în fiecare seară, ci se află "în trecere".

Aproximativ 300 de găini din gospodăriile din Sărmaș au fost omorâte de un urs, în ultima perioadă, autoritățile încercând, fără succes, atât relocarea, cât și împușcarea lui, atunci când a atacat echipa de intervenție.

În ceea ce privește ursul care venea în municipiul Gheorgheni, acesta a fost relocat în cursul zilei de sâmbătă.

Primarul orașului, Csergő Tibor András , a precizat, pentru AGERPRES, că animalul a fost tranchilizat și a fost dus într-un fond cinegetic mai îndepărtat de oraș, dar care aparține municipiului Gheorgheni.

"Problema este rezolvată, este relocat. Este vorba de un urs de trei ani, dacă mai pot să spun că este pui, care se vede că nu a crescut în sălbăticie, pentru că nu se teme de oameni, este un fel de urs casnic, care umblă în jurul caselor", a precizat primarul din Gheorgheni.

Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, Gheorghe Suciu, în ultima săptămână, jandarmii au fost solicitați să intervină în 14 cazuri în care s-a semnalat prezența unor urși în localitățile Sărmaș, Gheorgheni și Păuleni-Ciuc.

De la începutul anului, au fost înregistrate la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita un număr de 301 apeluri, făcute prin intermediul numărului de urgență 112, prin care era semnalată prezența unor urși în apropierea zonelor locuite, în scădere față de anul trecut, când au fost 443 de astfel de cazuri.

În toate situațiile a fost trimis la fața locului un echipaj de intervenție.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate