Actualitate· 1 min citire

AVIOANELE F-16 ALE ROMÂNIEI VOR EXECUTA ZBORURI LA ÎNĂLȚIMI MICI

AVIOANELE F-16 ALE ROMÂNIEI VOR EXECUTA ZBORURI LA ÎNĂLŢIMI MICI

AVIOANELE F-16 ALE ROMÂNIEI VOR EXECUTA ZBORURI LA ÎNĂLŢIMI MICI

Realitatea de Harghita
Scris de Realitatea de Harghita Publicat: 22 nov. 2024, 09:36

Forțele Aeriene Române transmit un mesaj către populație

Aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române execută, până în 25 noiembrie, zboruri de antrenament la înălțimi mici, pe întreg teritoriul României.

Zborul la joasă înălțime poate genera îngrijorări în rândul comunităților locale din proximitatea zonelor de pregătire. Statul major al Forțelor Aeriene informează cetățenii că aceste exerciții vizează creșterea capacității de reacție a personalului aeronautic în orice situație. Forțele Aeriene Române (ROAF) au anunțat că în următoarea perioadă urmează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României.

Zborurile vor fi efectuate de avioane de luptă F-16 Fighting Falcon din dotarea ROAF.

Într-o scurtă informare de presă, Forțele Aeriene Române transmit un mesaj către populație pentru ca zborurile ce urmează să nu genereze îngrijorări. Din comunicatul ROAF se arată că e vorba de un antrenament la înălțimi mici care are ca scop „creșterea capacității de reacție a personalului aeronautic în orice situație”.

În prezent, România deține o escadrilă completă de F-16 achiziționată din Portugalia în urmă cu câțiva ani. E vorba de 17 avioane ce formează Escadrila 53 Vânătoare, de la Baza 86 Aeriană Borcea. Trebuie subliniat că zilele acestea a avut și loc un moment istoric, semnarea contractului pentru 32 de avioane de generația a 5-a F-35 Lightning II

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News