Actualitate· 1 min citire

Câteva mii de persoane la tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor de Paştele Catolic de la Miercurea-Ciuc

9 apr. 2023, 15:30
Câteva mii de persoane la tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor de Paştele Catolic de la Miercurea-Ciuc

Câteva mii de persoane la tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor de Paştele Catolic de la Miercurea-Ciuc

Realitatea de HarghitaArticol scris de Realitatea de Harghita

Oamenii au adus coşuri în care se aflau ouă roşii, şuncă, drob, friptură sau prăjituri

Câteva mii de persoane au participat duminică, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, la tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor, cu ocazia Paştelui Catolic, potrivit AGERPRES.

În ciuda vremii reci, participanţii la ceremonial au început să se adune pe platoul din faţa Palatului Administrativ cu mult înainte să înceapă slujba religioasă. Oamenii au adus coşuri în care se aflau ouă roşii, şuncă, drob, friptură sau prăjituri, iar mulţi au venit cu flori în mâini, acestea urmând să înfrumuseţeze masa de Paşti. Unii dintre participanţi au purtat costume populare secuieşti şi foarte multe familii au participat alături de copii, cărora le-au mici pregătit mici coşuri cu ouă roşii şi bucate de Paşti, pentru ca, în acest fel, tradiţia să fie transmisă mai departe. Atât coşurile de nuiele cât şi şervetele brodate aşezate peste bucate au poveşti lor, multe fiind folosite doar pentru acest ceremonial.

Articolul complet, AICI

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate