Cinci zile de doliu naţional în Iran

Cinci zile de doliu naţional în Iran
Khamenei a transmis „condoleanţe scumpului popor iranian".
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a decedat duminică într-un accident de elicopter. Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat luni cinci zile de doliu naţional şi l-a desemnat preşedinte interimar pe prim-vicepreşedintele Mohammed Mokhber, a relatat agenţia oficială de presă iraniană IRNA preluată de Reuters şi AFP.
Khamenei a transmis „condoleanţe scumpului popor iranian".
Când un preşedinte moare în cursul mandatului, Constituţia Republicii Islamice prevede ca prim vicepreşedintele să asigure interimatul pentru o perioadă de 50 de zile, cu aprobarea liderului suprem, care are ultimul cuvânt în toate chestiunile de stat din Iran. La finalul celor 50 de zile urmează să fie organizate noi alegeri prezidenţiale, scrie Agerpres.
Cele trei ramuri de guvernământ ale Iranului - puterea executivă, legislativă şi judiciară - au organizat luni o reuniune extraordinară, la care ramura executivă a fost reprezentată de prim-vicepreşedintele Mohammed Mokhber, ca urmare a decesului preşedintelui în accidentul de elicopter de duminică.
FOTO: IRAN-SECURITY-PRESIDENT-RAISI-DOLIU Foto: Reuters
Citește și:
- 17:09 - Scene șocante în Brăila: femeie înjunghiată de soț după ce i-a spus că vrea să divorțeze
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
- 16:07 - NATO analizează extinderea conductelor de combustibil spre est, inclusiv în România, în contextul tensiunilor cu Rusia
- 15:41 - Anca Alexandrescu aruncă în aer statul paralel. Dezvăluiri fără perdea: „O luptă pe viață și pe moarte pentru recâștigarea conducerii SRI!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











