Actualitate· 2 min citire

CJ Harghita cere populației să nu dezactiveze sistemul RO-Alert

CJ Harghita cere populației să nu dezactiveze sistemul RO-Alert

CJ Harghita cere populației să nu dezactiveze sistemul RO-Alert

Realitatea de Harghita
Scris de Realitatea de Harghita Publicat: 19 iul. 2022, 10:45

Consiliul Județean Harghita lansează o campanie de conștientizare și de informare

Consiliul Județean Harghita lansează o campanie de conștientizare și de informare a cetățenilor în legătură cu modul în care trebuie să procedeze atunci când sesizează prezența unui urs, oamenii fiind îndemnați, printre altele, să nu dezactiveze alertele RO-ALERT și să evite zonele în care este anunțată prezența urșilor.

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Consiliului Județean, este necesară o atenție sporită din partea locuitorilor și turiștilor, întrucât a început sezonul festivalurilor și au loc diverse evenimente în aer liber.

Oamenilor li se recomandă ca atunci când sesizează prezența unui urs să sune la numărul de urgență 112, să nu se apropie de animal, să nu îl hrănească, să nu încerce să-l fotografieze sau filmeze și să părăsească imediat zona.

Totodată, cetățenii sunt îndemnați să nu dezactiveze alertele RO-ALERT de pe telefon, să nu se deplaseze spre locul unde a fost emis mesajul RO-ALERT, să circule în grupuri și să rămână în locurile amenajate pentru evenimentele la care participă.

În comunicat se mai precizează că „cele mai multe conflicte sunt legate de femelele urs”, un alt îndemn al campaniei fiind acela ca „turiștii și locuitorii să nu încerce să se împrietenească cu ursul”.

„Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a subliniat că, în multe cazuri, oamenii sunt conștienți de ceea ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă atunci când sesizează prezența unui urs, dar cumva uită de acest lucru. Din acest motiv, consideră că este important să se desfășoare campanii de sensibilizare și informare”, se mai arată în comunicatul citat.

sursa: Agerpres.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News