CNSU A APROBAT UN TRANSPORT CU AJUTOARE UMANITARE PENTRU POPULAŢIA CIVILĂ DIN LIBAN
CNSU A APROBAT UN TRANSPORT CU AJUTOARE UMANITARE PENTRU POPULAŢIA CIVILĂ DIN LIBAN
Transportul bunurilor se realizează pe cale aeriană
Un transport cu ajutoare umanitare, constând în produse alimentare, oferite de România populaţiei civile din Liban a plecat în vineri dimineaţă spre această ţară.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, decizia acordării ajutorului umanitar pentru populaţia civilă din Liban a fost luată în cadrul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocată joi de premierul Marcel Ciolacu, la propunerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
"Hotărârea a fost adoptată de CNSU având în vedere situaţia de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat şi o criză umanitară în Republica Libaneză", se arată în comunicat.
Transportul bunurilor se realizează pe cale aeriană cu resurse naţionale puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale.
Totodată, ca parte a misiunii, vor fi prezenţi şi doi ofiţeri de legătură din cadrul Direcţiei Generale pentru Protecţie Civilă din cadrul DSU, mai precizează sursa citată.
România continuă să-şi onoreze angajamentele şi se alătură comunităţii internaţionale solidară cu statele care se confruntă cu situaţii majore de urgenţă, se subliniază în comunicat.
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:41 - Secretarul Trezoreriei SUA cere front comun împotriva finanțării Iranului
- 21:28 - Daniel Udrescu: Regimul fiscal al proprietății imobiliare după modificările aplicabile începând cu anul 2026: dublă și chiar triplă impunere, incoerență sistemică și discriminare structurală între persoana fizică și persoana juridică
- 21:27 - Anca Alexandrescu: „Ne-ați înnebunit că „vin rușii”. N-au venit rușii, vin nemții”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News














