Avertizarea este valabilă în intervalul 16 decembrie, ora 10:00 - 17 decembrie, ora 21:00
Un Cod portocaliu de viscol puternic, la altitudini de peste 1.600 m în Carpații Orientali și Meridionali, a fost emis, duminică, de ANM, valabil luni și marți.
În intervalul 16 decembrie, ora 10:00 - 17 decembrie, ora 21:00, în Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini de peste 1.600 m, vântul va sufla tare cu rafale de 90 - 120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă în zilele precedente și determinând scăderea vizibilității.
De asemenea, în intervalul 16 decembrie, ora 10:00 - 17 decembrie, ora 21:00 este în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului, viscol și polei în zona de munte.
Vântul atinge 60 - 90 km/h
Luni și marți, la munte, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 60 - 90 km/h. Vor fi precipitații mixte ce vor favoriza depuneri de polei, iar la altitudini de peste 1.600 m vor predomina ninsorile și va fi viscol.
În plus, în același interval, în Dobrogea, în jumătatea de nord a Moldovei și Crișanei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în vestul și sudul Olteniei și al Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 50 - 60 km/h.
Temporar vântul va avea intensificări și în restul teritoriului, dar pe suprafețe și cu viteze mai mici (rafale de 40 - 50 km/h).